SUA oferă R. Moldova 85 de milioane de dolari pentru structura energetică a țării

SUA oferă R. Moldova 85 de milioane de dolari pentru structura energetică a țării
Sursa foto: captură video

Secretarul de stat american Antony Blinken, aflat la Chișinău, a anunțat un nou ajutor pentru structura energetică a R. Moldova, în valoare de 85 de milioane de dolari. Precizările au fost făcute în cadrul unei conferințe de presă, susținută alături de președinta Maia Sandu.

„Vom încheia în curând negocierile pentru un nou sediu al ambasadei SUA la Chișinău, cred că va fi un simbol al relațiilor noastre și va oferi o bază pentru aprofundarea acestor relații. [...] Vom lucra cu Congresul pentru a oferi încă 50 de milioane de dolari suplimentar pentru curățarea sistemului judiciar, dar și susținerea în organizarea alegerilor libere și corecte, pentru a crea mai multe oportunități economice. [...] Astăzi o să vizitez o substație și mă bucur să anunț o investiție de 85 de milioane de dolari pentru structura energetică a R. Moldova, baterii solare de stocare, linii de înaltă tensiune, etc.”, a declarat Blinken.

Urmăriți-ne și pe canalul nostru de TELEGRAM

Anterior, atât asistentul lui Antony Blinken pentru Afaceri Europene și Eurasiatice, cât și ministrul moldovean de Externe au declarat că secretarul de stat american va anunța la Chișinău un pachet de sprijin pentru R. Moldova, inclusiv „la capitolul independenței energetice și limitarea dependenței de sursele din est”, precum și „sprijin pentru democrație și împotriva amenințărilor rusești”.

Popșoi confirmă că Antony Blinken va anunța la Chișinău un pachet de sprijin pentru R. Moldova
Șeful diplomației de la Chișinău a confirmat faptul că secretarul de stat american Antony Blinken va anunța un pachet de sprijin pentru R. Moldova în cadrul vizitei sale în țara noastră. Cu toate acestea, Mihai Popșoi a refuzat să ofere alte detalii, precizând că această misiune îi va reveni oficial…

Amintim că Antony Blinken a ajuns astăzi la Chișinău, aceasta fiind cea de-a doua vizită a sa în R. Moldova din ultimii doi ani. Ultima dată, secretarul de stat al SUA a venit la Chișinău pe 6 martie 2022, ca parte a unui turneu european prin șase țări, cu scopul de a întări unitatea în fața invaziei rusești în Ucraina.

Mai multe persoane au organizat un protest la Porțile Orașului Chișinău, în contextul vizitei lui Antony Blinken. Oamenii au ieșit cu pancarte pe scrie „Blinken go home, we don’t want a war” (n.red. „Blinken, du-te acasă, nu vrem război”) sau „Moldovans are peaceful people! We don’t need NATO” (n.red. „Moldovenii sunt un popor pașnic! nu avem nevoie de NATO”).

„Blinken go home”. Mai mulți susținători ai lui Ilan Șor, documentați de Poliție pentru că au blocat bulevardul Dacia
Poliția anunță că mai mulți susținători ai lui Ilan Șor au fost conduși la Inspectoratul de Poliție pentru documentare, după ce au blocat în mod intenționat bulevardul Dacia. Se întâmplă în contextul vizitei la Chișinău a secretarului de stat al SUA, Antony Blinken. „În contextul acțiunilor desfă…

Pe lângă discuțiile cu președinta Maia Sandu, agenda vizitei lui Blinken va include întrevederi cu alți înalți oficiali moldoveni, pentru a reafirma sprijinul SUA față de progresul autorităților de la Chișinău în ceea ce privește aderarea la UE și securitatea energetică. Ulterior, Blinken va pleca în Cehia, unde va discuta despre sprijinul acordat Ucrainei.