Ștefan Vodă are casă de cultură modernă. După renovare, nouă oameni din oraș au obținut un job stabil
Cei aproximativ 7.100 de locuitori din orașul Ștefan Vodă se bucură de o casă de cultură modernă. Clădirea a fost complet reabilitată și eficientizată energetic în cadrul Programului Național „Satul European”, fiind transformată într-un centru administrativ multifuncțional.
Potrivit Oficiului Național de Dezvoltare Regională și Locală (ONDRL), lucrările au inclus înlocuirea completă a tâmplăriei, reconstrucția acoperișului, termoizolarea fațadei și reconstrucția integrală a scărilor.
„În clădirea modernizată activează un centru de tineret, o asociație caritabilă, sectorul de poliție, biblioteca publică, clubul veteranilor și trei ONG-uri care inclusiv ajută refugiații. De asemenea, edificiul va găzdui diverse târguri, forumuri economice, întruniri regionale și internaționale”, precizează ONDRL.
Concomitent, modernizarea casei de cultură a însemnat și deschiderea unor noi locuri de muncă, întrucât nouă oameni din oraș au obținut un job stabil.
Urmăriți-ne și pe canalul nostru de TELEGRAM
„În ultimii doi ani s-au construit mai multe obiective economice, ceea ce a generat noi locuri de muncă și venituri pentru bugetul local. Aceste inițiative nu doar că au modernizat infrastructura locală, inclusiv prin îmbunătățirea eficienței energetice a clădirilor, dar au contribuit semnificativ la sporirea calității vieții locuitorilor din orașul Ștefan Vodă. Suntem recunoscători inclusiv autorităților centrale pentru sprijinul constant acordat localităților țării, pentru contribuția adusă la dezvoltarea lor și la îmbogățirea vieții comunitare”, a menționat primarul localității, Vladislav Cociu.
Valoarea totală a proiectului executat la Ștefan Vodă este de aproximativ 8,7 milioane de lei. Banii au fost alocați de către Guvernul R. Moldova, prin Fondul Național pentru Dezvoltare Regională și Locală.
Până în prezent, prin intermediul Programelor Naționale „Satul European” ediția I și „Satul European Expres” au fost renovate/modernizate/dotate cu mobilier și echipamente 82 de edificii culturale și monumente istorice din R. Moldova.