Schimbări la conducerea „Moldsilva” și a Probațiunii. Guvernul a aprobat demisia celor doi directori
Directorul Agenției „Moldsilva”, Nicolae Munteanu, a fost eliberat din funcție, iar demisia șefului Inspectoratului Național de Probațiune, Viorel Sochircă, a fost aprobată oficial. Ambele decizii au fost luate în cadrul ședinței Guvernului din 9 septembrie.
În cazul Agenției „Moldsilva”, atribuțiile de director vor fi exercitate temporar de Iulian Mamai, care până acum a ocupat funcția de director adjunct al instituției.
Amintim că Nicolae Munteanu a fost numit la conducerea „Moldsilva” în ianuarie, după ce instituția rămăsese fără director în noiembrie 2025, odată cu demisia lui Victor Durbală.
În lunile în care s-a aflat la conducerea agenției, Nicolae Munteanu a fost implicat în pregătirea reformei sectorului silvic și în Programul Național de Extindere și Reabilitare a Pădurilor. În primăvară, acesta anunța și intenția de a introduce monitorizarea pădurilor cu drone și urmărirea digitală a lemnului de la tăiere până la destinație.
„Am luat act de cererea de demisie a directorului Moldsilva, depusă din motive personale. Totodată, reafirm că reforma Moldsilva rămâne o prioritate și va fi dusă până la capăt”, a menționat ministrul Mediului, Gheorghe Hajder.
Tot astăzi, Guvernul a aprobat demisia directorului Inspectoratului Național de Probațiune, Viorel Sochircă. Interimatul va fi asigurat de Gheorghe Aghenie, care conduce Direcția de Monitorizare Electronică din cadrul instituției.
Viorel Sochircă și-a anunțat demisia pe 2 septembrie, în contextul tragediei de la Măgdăcești și al problemelor scoase la iveală în sistemul de monitorizare electronică a agresorilor.