joi, 02 iulie, 2026
  • USD
  • EUR
Satul Floreni, cu robinetele uscate în plină caniculă. Unii localnici nu au apă de mai bine de zece zile
Sursa foto: Oficiul Național de Dezvoltare Regională și Locală

Satul Floreni, cu robinetele uscate în plină caniculă. Unii localnici nu au apă de mai bine de zece zile

Robinetele din satul Floreni, raionul Anenii Noi, au secat în plină caniculă, iar unii oameni nu au apă de mai bine de zece zile. Apeductul din localitate, alimentat din patru sonde cu apă tehnică, nu face față numărului de consumatori, problema apărând în fiecare vară. În timp ce localnicii cer soluții, primarul și consilierii locali își pasează responsabilitatea pentru criza apei, transmite Teleradio-Moldova.

„Mă duc la fântână să aduc apă, de la vecini. Nu avem, spăl hainele copiilor cu mâna, ce să fac? Târâi, spăl cu mâna, am trei copii, trebuie și la păsări, și la animale”, a menționat localnica Natalia Veșca, nevoită să meargă de câteva ori pe zi la fântână.

O situație similară este valabilă în cazul Mihaelei Olărașcu, care are și ea trei copii. În lipsa apei, femeia face provizii din fântână pentru lucruri esențiale precum dușul sau spălatul rufelor.

„Putem să demonstrăm, apă nu este. De obicei, câte un pic mai picură și reușim să acumulăm puțină apă, dar în general, apă nu este”, spune femeia.

Potrivit localnicilor, problema este una sistemică, iar lucrurile se complică și mai mult în gospodăriile vârstnicilor.

„Foarte greu, eu îngrijesc de o bătrânică și e foarte greu. Ne spălăm și am mai cumpărat apă de gătit, dar asta o folosim pentru casă. E foarte greu. Cu așa călduri, e imposibil”, a spus o altă femeie.

Până în 2019, localitatea a fost conectată la rețeaua Apă Canal. După rezilierea contractului, au început să fie utilizate sonde cu apă tehnică. Totuși, întrucât localitatea se extinde, cele patru sonde sunt insuficiente.

Pe 1 iulie, un grup de localnici a mers la Primăria satului Floreni pentru a cere rezolvarea problemei.

„Vrem să ne unim la „Apă Canal”, avem nevoie de apă potabilă, suntem gata să plătim cu trei, patru lei mai mult. Apa este de baltă, urât mirositoare, nu este potabilă, este menajeră, au fost cazuri când și cu viermi, era ruginită, e imposibil să o folosești”, a explicat o localnică.

Primarul localității, Ruslan Crețu, optează în favoarea independenței aprovizionării cu apă și susține că șapte dintre cei 13 consilierii locali se opun aprobării deciziei privind formarea unei noi sonde.

„Cred că decizia trebuie să fie luată la un referendum al satului, nu la dorința consilierilor, a primarului. Sătenii să se expună și să zică „Dorim cu Apă Canal” - s-a închis întrebarea. „Dorim să rămânem independenți”, s-a închis întrebarea”, a declarat Ruslan Crețu.

De cealaltă parte, unii consilieri locali îl acuză pe primar de lipsă de atitudine.

„Suntem pentru ca Floreniul să fie conectat la apă și canalizare. Primarul sabotează hotărârile, deciziile noastre. Primarul pur și simplu spune minciuni. (...) Că noi ne opunem la forarea sondelor, la conectarea înapoi la Apă Canal”, a afirmat consilierul local Victor Crețu.

Satul Floreni are aproximativ 3.700 de locuitori.