R. Moldova va adera la Alianța Internațională pentru Energie Solară. Ce semnifică acest pas pentru țara noastră

R. Moldova va adera la Alianța Internațională pentru Energie Solară. Ce semnifică acest pas pentru țara noastră
Imagine simbol. Sursa foto: euneighbourseast.eu

Țara noastră va semna Acordul-cadru privind instituirea Alianței Internaționale pentru Energie Solară (ISA). Membrii Comisiei parlamentare politică externă și integrare europeană au aprobat avizul consultativ pentru aprobarea semnării acestui document.

Activitatea ISA este ghidată de strategia „Către 1.000”, care își propune să mobilizeze 1.000 de miliarde de dolari americani de investiții în soluții de energie solară până în 2030.

„Respectiv, aderarea țării noastre la Alianța Internațională pentru Energie Solară va facilita atragerea investițiilor în producția de energie din resurse regenerabile și va contribui la promovarea tehnologiilor inovatoare de producere a energiei solare”, precizează responsabilii de la Parlament.

Urmăriți-ne și pe canalul nostru de TELEGRAM

De menționat că, până în 2030, autoritățile își propun să crească ponderea energiei electrice din surse regenerabile până la 30 %, comparativ cu 10%, cât este în prezent. Pentru a atinge acest obiectiv, este nevoie de construcția a noi capacități de energie regenerabilă, care să producă 510 MW. Este vorba de energie solară, eoliană și alte surse non-variabile, cum ar fi biomasă, biogaz sau hidrocentrale mici.

Alianța Internațională pentru Energie Solară reprezintă platformă de cooperare între țările bogate în resurse solare. Aceasta a fost creată în 2015, la inițiativa președintelui francez François Hollande și a prim-ministrului Indiei Narendra Modi.

Printre obiectivele ISA figurează extinderea implementării proiectelor de energie solară, promovarea finanțărilor pentru activități de inovare, cercetare și dezvoltare comune, precum și promovarea unei platforme cibernetice, care să faciliteze schimbul de idei și dialogul dintre specialiști.