vineri, 03 iulie, 2026
  • USD
  • EUR
Victoria Belous preia conducerea Comisiei pentru economie, buget și finanțe. A fost inclusă și în Biroul permanent
Sursa foto: parlament.md

Victoria Belous preia conducerea Comisiei pentru economie, buget și finanțe. A fost inclusă și în Biroul permanent

Deputata PAS Victoria Belous este noua președintă a Comisiei parlamentare pentru economie, buget și finanțe. Numirea a fost aprobată de Parlament în ședința de joi. Aceasta preia funcția după ce Radu Marian și-a anunțat demisia de la conducerea comisiei pe fundalul scandalului MoldATSA.

Victoria Belous este licențiată în drept și deține un master în administrație publică. Anterior, a ocupat funcția de ministră a Finanțelor. De asemenea, aceasta a activat timp de 17 ani în cadrul Serviciului Fiscal de Stat, unde a ocupat mai multe funcții, de la inspector până la director adjunct.

În aceeași ședință, deputații au aprobat și includerea Victoriei Belous în componența Biroului permanent al Parlamentului.

Radu Marian demisionează de la conducerea Comisiei economie, buget și finanțe. Decizia vine după scandalul de la MoldATSA
Deputatul PAS Radu Marian și-a anunțat demisia din funcția de președinte al Comisiei parlamentare economie, buget și finanțe, în contextul problemelor semnalate la MoldATSA. Acesta spune că își asumă faptul că a recomandat o persoană în care a avut încredere și susține că nu știa despre presupusele abuzuri salariale. „Situația