luni, 22 iunie, 2026
  • USD
  • EUR
Peste 67 de milioane de lei, autorizați într-o săptămână pentru agricultori. Zootehnia și motorina, principalele direcții
Sursa foto: Getty Images

Peste 67 de milioane de lei, autorizați într-o săptămână pentru agricultori. Zootehnia și motorina, principalele direcții

În perioada 15-19 iunie 2026, Agenția de Intervenție și Plăți pentru Agricultură (AIPA) a autorizat plăți de peste 67,5 milioane de lei destinate fermierilor și instituțiilor din sectorul agricol. Cea mai mare parte a fondurilor a fost direcționată către dezvoltarea fermelor zootehnice și compensarea accizelor la motorină.

Din Fondul național de dezvoltare a agriculturii și mediului rural au fost aprobate spre plată 19,26 milioane de lei. Dintre acestea, 9,53 milioane de lei vor ajunge la 10 beneficiari prin mecanismul de plată postinvestiție, iar peste jumătate din sumă - 5,33 milioane de lei este destinată investițiilor în exploatațiile zootehnice.

Alte 9,73 milioane de lei reprezintă prima tranșă de finanțare acordată în avans pentru șase proiecte investiționale depuse în anul 2025, toate vizând modernizarea fermelor zootehnice.

Separat, AIPA a autorizat din Fondul de rezervă al Guvernului încă 48,29 milioane de lei pentru compensarea accizelor la motorină, un sprijin financiar destinat fermierilor și instituțiilor publice din domeniul cercetării și inovării în agricultură.

Pentru acest mecanism de sprijin, Guvernul a alocat în total 110 milioane de lei, iar autoritățile susțin că măsura are rolul de a reduce costurile suportate de producătorii agricoli și de a sprijini activitățile din sector în contextul cheltuielilor ridicate pentru combustibil.