O nouă pădure în țară. Datorită donațiilor cetățenilor, în raionul Dubăsari au fost plantați zece mii de plopi

Datorită contribuției cetățenilor, în satul Pîrîta, raionul Dubăsari, a fost plantată o pădure de zece mii de plopi. Donațiile au fost făcute în cadrul campaniei „Donează pentru un viitor mai verde”, care se desfășoară din iulie 2024 la unul dintre cele mai populare lanțuri de restaurante de tip fast-food din țară.
Potrivit Ministerului Mediului, de la lansarea campaniei au fost efectuate peste 40 de mii de tranzacții, în urma cărora s-au adunat în jur de 400 de mii de lei
„Moldova poate: copac cu copac, donație cu donație – am reușit să plantăm încă o pădure. (...) Acest exemplu demonstrează că Programul național de împădurire reușește să unească societatea și mediul privat într-un efort comun pentru o Moldovă mai sănătoasă”, a declarat ministrul Sergiu Lazarencu, care a îndemnat agenții economici, societatea civilă și toți cetățenii să se alăture eforturilor de împădurire.
Urmăriți-ne și pe canalul nostru de TELEGRAM
Amintim că, începând cu 5 martie, în R. Moldova se desfășoară campania națională de împădurire de primăvară. Inițiativa face parte din Programul Național de Extindere și Reabilitare a Pădurilor Generația Pădurii, prin intermediul căruia autoritățile își propun reabilitarea și crearea de păduri noi, pe o suprafață de 145 mii ha, pe parcursul a zece ani (2023-2032).
În prima zi a campaniei din acest an, peste 5.500 de persoane au sădit peste 777 de mii de puieți. La lucrările au participat silvicultori, voluntari, angajați ai instituțiilor de stat și sectorului privat, elevi și studenți.
În această primăvară, Ministerul Mediului își propune să planteze peste opt milioane de puieți în toată țara, pe o suprafață de 3.500 de hectare.
