FOTO/VIDEO Final fericit pentru un pui de căprior găsit în raionul Nisporeni. Animalul a fost salvat și eliberat în natură
Un locuitor al satului Vărzărești, raionul Nisporeni, a contribuit la salvarea unui pui de căprior. Datorită intervenției inspectorilor de mediu, animalul a fost reîntors în siguranță în habitatul său natural.
Potrivit Inspectoratului pentru Protecția Mediului (IPM), cetățeanul care a descoperit mamiferul a alertat autoritățile. După evaluarea situației și verificarea stării de sănătate a puiului de căprior, specialiștii au întreprins măsurile necesare pentru a-l readuce în siguranță în mediul său natural.
În cele din urmă, animalul a fost eliberat într-o zonă favorabilă dezvoltării sale, departe de pericolele generate de activitățile umane.
„Inspectoratul pentru Protecția Mediului adresează mulțumiri cetățeanului care a dat dovadă de responsabilitate și spirit civic, contribuind astfel la protejarea faunei sălbatice”, se arată în mesajul IPM.
Amintim că animalele sălbatice găsite în dificultate nu trebuie luate din mediul lor natural fără consultarea autorităților competente.
De asemenea, cetățenii sunt îndemnați să semnaleze orice animal care se află în pericol.

Sursa video: IPM