vineri, 19 iunie, 2026
  • USD
  • EUR
Acces limitat în anumite zone din Chișinău în timpul vizitei premierului interimar al României. Ce urmează să facă
Foto: moldova1.md

Acces limitat în anumite zone din Chișinău în timpul vizitei premierului interimar al României. Ce urmează să facă

Primăria municipiului Chișinău anunță restricții temporare de acces în anumite spații publice din capitală, în perioada 13 iunie, ora 12:00 - 14 iunie, ora 21:00. Potrivit autorităților, restricțiile vizează în special zona centrală a orașului și arterele care asigură legătura cu Aeroportul Internațional Chișinău.

În aceste perimetre pot fi afectate temporar întrunirile publice, lucrările de reparații sau intervențiile la rețelele edilitare, precum și activitățile de curățare sau întreținere a spațiilor verzi.

Excepție fac manifestările social-culturale declarate în prealabil și coordonate cu Primăria și instituțiile competente.

Măsura a fost dispusă de poliție în contextul vizitei oficiale în Republica Moldova a prim-ministrului României, Ilie Bolojan. Deși Guvernul de la București nu a făcut încă un anunț public privind această deplasare, municipalitatea precizează într-un comunicat că oficialul român urmează să aibă întrevederi cu reprezentanți ai instituțiilor de stat.

Totodată, surse Ziar.md indică faptul că acesta ar putea participa la Congresul Partidului Acțiunii și Solidaritate din 14 iunie, eveniment în cadrul căruia urmează să fie aleasă conducerea formațiunii, fiind așteptată, cel mai probabil, realegerea lui Igor Grosu la șefia partidului.

Amintim că ultima vizită a premierul interimar al României, Ilie Bolojan, la Chișinău a avut loc pe 29 mai. Atunci, oficialul român a participat la evenimentul național „Primării puternice, localități dezvoltate”, din Piața Marii Adunări Naționale. Totuși, acesta a plecat în scurt timp, după ce în ziua respectivă o dronă a căzut pe acoperișul unei locuințe din Galați, cauzând pagube.

Premierul interimar al României pleacă de urgență din Chișinău la București
Premierul interimar al României, Ilie Bolojan, a cerut un avion militar Spartan pentru a reveni de urgență de la Chișinău la București. Informația, apărută inițial în presa de peste Prut, a fost confirmată de purtătoarea de cuvânt a Guvernului R. Moldova, Daniela Crudu. Surse din Guvernul României au declarat pentru