O femeie a așteptat 15 luni până să înceapă ancheta după ce a reclamat un viol. R. Moldova și-a recunoscut eșecul la CEDO
O femeie din R. Moldova care a reclamat că a fost violată a așteptat 15 luni până când autoritățile au început urmărirea penală. Ulterior, ancheta a fost încetată de șapte ori, iar de fiecare dată judecătorul de instrucție a anulat soluția și a dispus continuarea examinării cazului. Ani la rând, femeia a continuat să conteste deciziile autorităților și să ceară investigarea plângerii sale.
Cazul a ajuns în cele din urmă la Curtea Europeană a Drepturilor Omului, cu sprijinul Centrului Internațional „La Strada”. Este vorba despre cauza E.B. contra Republicii Moldova, în care statul a recunoscut că nu a desfășurat o anchetă suficient de promptă și eficientă privind acuzația de viol.
După depunerea plângerii, Procuratura a refuzat de două ori să înceapă urmărirea penală. Ambele decizii au fost anulate de judecătorul de instrucție. Dosarul penal a fost pornit abia după aproximativ 15 luni de la faptele reclamate. Ulterior, urmărirea penală a fost încetată de șapte ori. Și aceste soluții au fost anulate, de fiecare dată, de judecătorul de instrucție.
Cu sprijinul „La Strada”, femeia s-a adresat CEDO, susținând că statul nu și-a îndeplinit obligația de a desfășura o anchetă serioasă, promptă și efectivă în cazul unei acuzații de viol. Pe 27 august 2026, cauza a fost radiată de pe rol în urma unei soluționări amiabile. Republica Moldova a recunoscut că a eșuat în protejarea drepturilor reclamantei și s-a obligat să-i achite 8.100 de euro cu titlu de prejudiciu material și moral.
Potrivit Centrului „La Strada”, cazul arată cât de important este ca victimele violenței sexuale să fie ascultate, informate despre drepturile lor și sprijinite pe tot parcursul procedurilor.