vineri, 19 iunie, 2026
  • USD
  • EUR
Militarul rănit la Bălți a fost transferat ieri la Spitalul Clinic Republican
Sursa foto: Oleg Captarenco / Radio Europa Liberă

Militarul rănit la Bălți a fost transferat ieri la Spitalul Clinic Republican

Militarul rănit la Bălți a fost transferat în după-amiaza zilei de ieri la Spitalul Clinic Republican (SCR) „Timofei Moșneaga” din capitală. Purtătoarea de cuvânt a Spitalului Clinic Bălți, Andreea Galici, a confirmat informația pentru ziar.md.

Contactată de ziar.md, purtătoarea de cuvânt a SCR, Marina Beliciuc, a menționat că va reveni ulterior cu detalii.

Amintim că tânărul a fost rănit în regiunea abdomenului în urma unei împușcături accidentale cu o armă de tip Glock 19, efectuată de un coleg. Incidentul s-a produs în după-amiaza zilei de 16 iunie, în timpul unor activități de instruire desfășurate la Centrul de Instruire al Brigăzii Infanterie Motorizată „Moldova” din Bălți

Militarul a fost operat la Spitalul Clinic Bălți în seara zilei de 16 iunie. A doua zi, ministrul Sănătății, Emil Ceban, anunțase că starea tânărului este gravă, dar stabilă, militarul fiind internat în secția de terapie intensivă.

Concluziile preliminare ale anchetei inițiate de Ministerul Apărării indică faptul că împușcătura ar fi fost provocată de manipularea necorespunzătoare a armei. După finalizarea cercetărilor, persoanele găsite vinovate de nerespectarea regulilor de securitate sau a regulilor de executare a serviciului militar vor fi sancționate conform legislației în vigoare. Ministrul Apărării, Anatolie Nosatîi a precizat că sancțiunile disciplinare ar putea ajunge inclusiv până la eliberarea din funcție.

Militarul împușcat la Centrul de Instruire din Bălți ar fi fost rănit din cauza manipulării incorecte a armei, anunță Nosatîi
Incidentul în care un militar în termen a fost împușcat de un coleg la Centrul de Instruire al Brigăzii Infanterie Motorizată „Moldova” din Bălți ar fi fost provocat de manipularea necorespunzătoare a armei. Declarația a fost făcută de ministrul Apărării, Anatolie Nosatîi, care a precizat că acestea sunt primele concluzii

Incidentul din Bălți avut loc la circa o lună după ce un adolescent în vârstă de 16 ani a decedat în urma unui caz similar, produs pe teritoriul Brigăzii 3 Infanterie Motorizată „Dacia” din Cahul. Tragedia s-a produs după ce un militar prin contract ar fi manipulat necorespunzător o armă de tip Glock, în timp ce se afla împreună cu minorul venit în vizită la un militar în termen.

Procuratura Generală a deschis o cauză penală pentru încălcarea regulilor de mânuire a armei, iar militarul suspectat de producerea incidentului a fost plasat în arest preventiv pentru 30 de zile. În timp ce conducerea Armatei Naționale a dispus o anchetă de serviciu, opoziția a cerut demisia ministrului Apărării, Anatolie Nosatîi, cel din urmă a declarat că nu își va da demisia până la finalizarea investigației

Pe 19 mai, Comisia parlamentară pentru securitate națională, apărare și ordine publică a organizat audieri cu ușile închise în privința incidentului.

Noi detalii despre tragedia de la o unitate militară din Cahul. Ar fi fost încălcate regulile de folosire a armei
Militarul prin contract care a împușcat accidental două persoane, dintre care una a decedat, ar fi încălcat procedurile de securitate, deși avea dreptul să poarte armă în contextul serviciului. Sunt declarațiile președintelui Comisiei parlamentare pentru securitate, ordine publică și apărare, Lilian Carp, făcute după audierile desfășurate pe platforma Comisiei. Acesta