Mii de consumatori din stânga Nistrului au rămas fără gaze naturale, energie termică și apă caldă

Mii de consumatori din stânga Nistrului au rămas fără gaze naturale, energie termică și apă caldă
Sursa foto: Reuters

Peste 70 de mii de consumatori din stânga Nistrului au rămas fără gaze naturale, după ce Gazprom a sistat livrările spre R. Moldova, în contextul expirării contractului de tranzit prin Ucraina. Totodată, peste 2.600 de clădiri au rămas fără energie termică și apă caldă. În regiunea transnistreană au fost deschise 30 de puncte de încălzire și cazare temporară. Datele au fost oferite de așa-numitul lider al regiunii transnistrene, Vadim Krasnoselski.

„În prezent, fără alimentare cu gaze naturale sunt 122 de sate (51.507 consumatori) și 20.091 de consumatori ai sectorului privat din orașe, 1.810 persoane juridice și întreprinderi individuale, 19 obiecte ale complexului agroindustrial. Fără căldură și apă caldă au rămas 2.678 de clădiri, dintre care 1.565 sunt clădiri de apartamente”, a anunțat Krasnoselski.

În regiune au fost deschise 30 de centre de încălzire și cazare temporară pentru 1.325 de persoane. În timpul zilei de 2 ianuarie, 11 persoane au vizitat unele centre. Transportul public circulă, dar pe linie au fost scoase mai puțin unități.

Urmăriți-ne și pe canalul nostru de TELEGRAM

Din 1 ianuarie, Gazprom nu mai livrează gaze naturale în regiunea transnistreană, după ce a expirat contractul de tranzit prin Ucraina. Centrala de la Cuciurgan (MGRES) a trecut din 1 ianuarie la utilizarea cărbunelui pentru producerea energiei electrice.

Regiunea transnistreană ar dispune de rezerve de cărbuni pentru acoperirea necesităților proprii de energie electrică și căldură timp de 50 de zile. Ar mai exista și o rezervă de gaze naturale în conducte, care va fi folosită pentru aprovizionarea spitalelor.

SA „Moldovagaz”, împreună cu SA „Energocom”, au anunțat că sunt dispuse să ofere asistență, inclusiv suportul tehnic și comercial companiei Tiraspoltransgaz în organizarea achiziției de gaze naturale pe orice platformă europeană, pe baza condițiilor de piață, pentru a asigura locuitorii din stânga Nistrului cu resurse energetice în situația de criză actuală.

Moldovagaz și Energocom, pregătite să ajute stânga Nistrului în achiziția de gaze naturale
SA „Moldovagaz” anunță că, împreună cu SA „Energocom”, este dispusă să ofere asistență, inclusiv suportul tehnic și comercial companiei Tiraspoltransgaz în organizarea achiziției de gaze naturale pe orice platformă europeană de gaze pe baza condițiilor de piață, pentru a asigura locuitorii din stâng…