Ploi și descărcări electrice în mai multe regiuni. Sudul țării scapă de precipitații
Duminica vine cu o împărțire clară a vremii în Republica Moldova: în timp ce în mai multe regiuni sunt prognozate ploi însoțite de descărcări electrice, sudul țării va avea parte de o vreme mai stabilă și de cele mai ridicate temperaturi.
Pe 6 septembrie, valorile termice se vor menține totuși plăcute pentru începutul toamnei. Maximele vor oscila între +24 și +27 de grade, iar pe timpul nopții temperaturile vor coborî până la +13…+17 grade.
În nordul țării, vremea va fi mai răcoroasă. Termometrele vor indica cel mult +24 de grade în timpul zilei, iar noaptea temperaturile vor scădea până la aproximativ +13 grade. În această parte a țării sunt așteptate și precipitații, local însoțite de descărcări electrice.
În raioanele din centrul Republicii Moldova, maxima zilei va ajunge la aproximativ +25 de grade. Noaptea se va răci până la +14 grade, iar instabilitatea atmosferică își va face simțită prezența prin ploi și posibile descărcări electrice.
Mai ferit de precipitații va fi sudul țării, unde meteorologii prognozează o vreme stabilă. Tot aici vor fi înregistrate și cele mai ridicate temperaturi ale zilei: până la +27 de grade. Pe timpul nopții, mercurul din termometre nu va coborî sub aproximativ +17 grade.
La Chișinău, ziua va fi relativ caldă, cu o maximă de aproximativ +26 de grade. Spre noapte, temperatura va scădea până în jurul valorii de +15 grade.