luni, 07 septembrie, 2026
  • USD
  • EUR
Un certificat, mai scump decât marfa livrată. Tofan cere ANSA să taie din birocrația pentru micii producători
Sursa foto: Guvernul

Un certificat, mai scump decât marfa livrată. Tofan cere ANSA să taie din birocrația pentru micii producători

Un certificat necesar unui mic producător poate ajunge să coste mai mult decât întreaga livrare făcută unei școli, grădinițe sau unui spital. Situația a fost invocată de premierul Vasile Tofan, care cere schimbarea regulilor pentru micii producători și antreprenorii artizanali și i-a dat ANSA termen până la 15 octombrie să vină cu un pachet de măsuri.

Problemele au fost discutate de șeful Executivului împreună cu directorul Agenției Naționale pentru Siguranța Alimentelor, Alexandru Manciu, și mai mulți producători locali. În centrul discuțiilor s-au aflat costurile, controalele și procedurile care, în cazul afacerilor mici, pot deveni disproporționate în raport cu volumul activității.

Premierul a dat drept exemplu un producător de conserve de casă care ar vrea să-și vândă produsele unei instituții publice din propria localitate.

„Un mic producător de conserve de casă trebuie să poată livra mai ușor și legal la o școală, grădiniță sau la spitalul din localitate. Astăzi, un certificat poate ajunge să coste mai mult decât livrarea propriu-zisă”, a declarat Vasile Tofan.

O altă problemă semnalată ține de frecvența controalelor. Potrivit premierului, nu este justificat ca un producător de brânzeturi care activează de ani de zile și și-a demonstrat seriozitatea să fie supus în continuare unor verificări repetate în același sezon.

Tofan susține că regulile ar trebui adaptate inclusiv pentru cei aflați abia la început de drum. În opinia sa, o persoană care vrea să testeze o rețetă nouă în propria bucătărie, înainte de a investi într-o companie și de a transforma ideea într-o afacere, nu ar trebui să se lovească din start de un zid de acte și proceduri.

„Cine vrea să testeze o rețetă nouă în propria bucătărie, înainte să înființeze un SRL, trebuie încurajat să încerce, nu descurajat de hârtii”, a punctat premierul.

În urma discuțiilor, directorul ANSA, Alexandru Manciu, a primit sarcina să pregătească până la 15 octombrie un pachet amplu de măsuri pentru simplificarea activității micilor antreprenori și producători artizanali. Deocamdată, nu au fost anunțate modificările concrete care ar urma să intre în acest pachet.

Șeful Guvernului atrage atenția și asupra unui efect mai puțin vizibil al birocrației: regulile greu de respectat pentru afacerile mici pot ajunge să avantajeze indirect produsele industriale și mărfurile de import. Producătorii locali, inclusiv cei care lucrează în regim artizanal sau ecologic, au volume mai mici și suportă mai greu costurile fixe generate de certificări și proceduri.

Mesajul transmis de premier este că simplificarea nu trebuie să însemne renunțarea la siguranța alimentară. Regulile și controalele trebuie să protejeze consumatorii, însă fără a transforma respectarea legii într-o povară care îi determină pe micii producători să renunțe la afacere sau îi împiedică să intre legal pe piață.

Potrivit lui Vasile Tofan, statul trebuie să devină mai degrabă un partener pentru oamenii care produc în Republica Moldova, dezvoltă afaceri și creează locuri de muncă, iar intervențiile autorităților să fie proporționale cu dimensiunea și riscurile activității desfășurate.