Medicii care fac naveta până la locul de muncă vor primi bani de la stat pentru deplasările de serviciu
Călătoriile personalului medical care face naveta pentru a ajunge la locul de muncă vor fi acoperite de stat. Astfel, medicii și angajații din domeniul sănătății care locuiesc într-o altă localitate decât cea în care activează nu vor mai trebui să achite pentru deplasările de serviciu din propriul salariu.
Ministra Sănătății, Ala Nemerenco, a făcut un anunț în acest vineri, 1 decembrie, după ce Guvernul a aprobat bugetul Fondului de Asigurări Obligatorii de Asistență Medicală, care constituie 15,4 miliarde de lei.
„Aici sunt incluse și persoanele care locuiesc în Chișinău și se deplasează la o distanță anumită din Chișinău în raioanele sau localitățile adiacente sau medicii de familie care vor locui în centrele raionale și se vor deplasa în fiecare zi în satele în care deservesc populația”, a declarat Nemerenco.
Totodată, șefa pe sănătate a anunțat că în 2024 urmează a fi deschise primele 150 de farmacii de la sate, a căror activitate va fi subvenționată de stat. Potrivit Alei Nemerenco, acestea se vor afla în cele mai mari sate.
Urmăriți-ne și pe canalul nostru de TELEGRAM
„După aceasta vom continua cu includerea agentului privat, cu acoperirea subvențiilor necesare pentru activitate în aceste localități și multe alte evenimente și acțiuni”, a precizat oficiala.
Potrivit ministrei Sănătății, la anul va fi extinsă și lista medicamentelor și dispozitivelor medicale compensate. În acest sens, o atenție sporită se va acorda maladiilor în rândul copiilor.
Amintim că Guvernul a aprobat bugetul de stat pentru anul 2024 în cadrul ședinței extraordinare de vineri, 1 decembrie. Se planifică încasări de 66,6 miliarde și cheltuieli de 82,2 miliarde de lei. Astfel, deficitul este de 15,6 miliarde de lei.
Documentul urmează să fie prezentat Parlamentului.