Maia Sandu a intrat în posesia premiului „Robert Blum pentru Democrație 2024”, însoțit de 25.000 de euro
Maia Sandu a primit astăzi la Leipzig premiul „Robert Blum pentru Democrație 2024”, oferit sub patronajul președintelui Germaniei, Frank-Walter Steinmeier. Premiul este însoțit de 25.000 de euro, sumă pe care șefa statului - ea fiind și prima laureată a acestei distincții, o va dona.
Potrivit unui comunicat emis de Președinție, Maia Sandu a declarat că, pe lângă faptul că este o recunoaștere a eforturilor sale, premiul este o dovadă a rezilienței și determinării cetățenilor R. Moldova în calea spre democrație.
„În vremuri în care războiul a revenit în Europa și când democrația liberală trebuie să se afirme pe plan intern și extern, conduceți țara cu încredere și curaj. Fie ca acest premiu să vă dea putere să vă continuați angajamentul pentru o Moldovă democratică și europeană”, a precizat Frank-Walter Steinmeier după întrevederea de ieri cu șefa statului, la Berlin.
Urmăriți-ne și pe canalul nostru de Telegram
Începând cu anul 2024, premiul „Robert Blum pentru Democrație” va fi oferit la fiecare doi ani personalităților care s-au remarcat în domenii precum cultură, artă, științe, religie, politică și jurnalism.
Robert Blum a fost un politician german din secolul al XIX-lea, care a luptat pentru unificarea Germaniei, pentru justiție și libertate, fiind considerat un „campion remarcabil al democrației” în timpul Revoluției din martie 1848 - 1849, cunoscută și ca „primăvara popoarelor”.
Amintim că, în perioada 17-18 mai, Maia Sandu efectuează o vizită de lucru în Germania. Șefa statului a avut întrevederi cu președintele Steinmeier, cancelarul Olaf Scholz și președinta Bundestagului, Bärbel Bas. De asemenea, Maia Sandu s-a întâlnit vineri cu comunitatea de moldoveni din Berlin, iar astăzi urmează să discute cu conaționalii din Frankfurt pe Main.