Începe înscrierea copiilor în clasa întâi. Lista actelor necesare

Începe înscrierea copiilor în clasa întâi. Lista actelor necesare
Imagine cu caracter ilustrativ. Sursa foto: Io Ceban / Facebook

Începând cu ziua de 3 martie 2025, părinții pot depune cerere pentru înscrierea copiilor în clasa I. Ministerul Educației și Cercetării a aprobat Orarul înscrierii copiilor în clasa I pentru anul de studii 2025 – 2026. Înscrierea se va desfășura în două etape.

Prima etapă va fi organizată în perioada 3 martie – 30 aprilie. Părinții copiilor care vor împlini vârsta de 7 ani până la începutul anului școlar vor depune cererea și actele necesare. Părinții pot depune actele de înscriere, fizic sau online, la adresa electronică a instituției de învățământ. Pentru înscriere sunt necesare: cererea de înscriere a copilului, buletinul de identitate al părintelui sau al reprezentantului legal, certificatul de naștere al copilului și certificatul de ședere temporară pentru copiii cu statut de refugiat.

În perioada 2 mai - 8 mai se vor desfășura probele de aptitudini în instituțiile de învățământ general care organizează clase cu profil. Instituțiile de învățământ general care organizează clase cu profil afișează rezultatele probelor pe data de 12 mai 2025.

Rezultatele înscrierii copiilor în clasa I după prima etapă vor fi afișate la 16 mai 2025. De asemenea, pe site-ul instituțiilor de învățământ și al organului local de specialitate în domeniul învățământului va fi prezentat numărul de locuri rămase libere după prima etapă.

Urmăriți-ne și pe canalul nostru de TELEGRAM

A doua etapă va fi organizată în perioada 19 – 30 mai. În această perioadă vor fi înscriși copiii, care nu au reușit să depună cereri în prima etapă și copiii care vor împlini vârsta de 7 ani în perioada 1 septembrie - 31 decembrie 2025.

De pe 2 și până pe 6 iunie se vor desfășura probele de aptitudini în instituțiile de învățământ general care organizează clase cu profil, pentru locurile rămase libere. Instituțiile de învățământ general care organizează clase cu profil afișează rezultatele probelor pentru locurile rămase libere pe data de 9 iunie 2025.

Lista finală a copiilor înscriși în clasa I va fi afișată public în instituțiile de învățământ la 10 iunie 2025.

Examinarea individuală a solicitărilor părinților/reprezentanților legali ai copiilor care nu au fost încă înmatriculați la o instituție de învățământ se va desfășura în perioada 20 - 30 august 2025.

În acest an, părinții nu vor prezenta Raportul privind dezvoltarea fizică, socio-emoțională, cognitivă, a limbajului și comunicării, precum și a dezvoltării capacităților și atitudinilor de învățare la finele grupei pregătitoare, în format fizic (pe hârtie) până la data de 1 septembrie. Acest Raport este generat în Sistemul informațional de management în educație (SIME), iar instituțiile de învățământ vor putea lua cunoștință cu datele despre copil accesând site-ul.