sâmbătă, 19 septembrie, 2026
  • USD
  • EUR
Premieră pentru R. Moldova. Câinii salvatori vor fi puși la încercare într-o competiție internațională
Sursa foto: www.searchdogfoundation.org

Premieră pentru R. Moldova. Câinii salvatori vor fi puși la încercare într-o competiție internațională

Republica Moldova va găzdui, în premieră, o competiție internațională pentru câinii specializați în căutarea și salvarea persoanelor. Evenimentul va avea loc în perioada 2-4 octombrie 2026, la Chișinău, și va reuni echipe chinologice din mai multe țări, informează MOLDPRES.

Competiția este dedicată câinilor SAR (Search and Rescue), antrenați pentru identificarea persoanelor dispărute în diferite condiții. Patrupedele vor fi testate atât în teren natural, cât și în zone cu ruine și dărâmături, unde vor trebui să localizeze persoane care simulează dispariția și să indice locul în care acestea se află. Vor fi evaluate, de asemenea, disciplina și nivelul de ascultare al câinilor, precum și colaborarea dintre aceștia și conductorii lor.

Evenimentul se va desfășura în formatul internațional FCI CACIT, destinat câinilor de lucru. Potrivit organizatorilor, probele și testările vor avea loc în trei locații specializate: o zonă forestieră, un teren cu dărâmături de natură tehnogenă și un stadion, unde se va desfășura proba de obediență.

Programul va include și probe BH-VT, precum și mai multe niveluri de testare pentru câinii de căutare și salvare.

Arbitrajul va fi asigurat de doi judecători internaționali afiliați IRO/FCI – Anatoli Trubceaninov din Ucraina și Detlef Kuhn din Germania.

Disciplina de căutare și salvare cu ajutorul câinilor s-a dezvoltat în ultimii ani și în R. Moldova. În aprilie 2026, echipa țării noastre a participat, în premieră, la Campionatul Mondial FCI pentru Câini de Căutare și Salvare, desfășurat în Slovenia.

Competiția de la Chișinău este organizată de Uniunea Chinologică din Moldova, membră a Federației Chinologice Internaționale, în colaborare cu AO „Clubul Câinilor Sportivi din Moldova” și Legion Club K9. Pe lângă probele sportive, programul va include ceremonii de deschidere și premiere, precum și întâlniri între participanți și reprezentanții comunității chinologice.