sâmbătă, 06 iunie, 2026
  • USD
  • EUR
FOTO/ Chișinăul devine în weekend un mare târg în aer liber: festivaluri, produse locale și activități în toate sectoarele
Sursa foto: Getty Images

FOTO/ Chișinăul devine în weekend un mare târg în aer liber: festivaluri, produse locale și activități în toate sectoarele

Capitala va avea un weekend activ - în toate sectoarele orașului sunt organizate iarmaroace și târguri dedicate producătorilor locali. Primăria Chișinău anunță un program extins de evenimente care combină comerțul cu produse autohtone, meșteșugăritul și activitățile recreative, cu scopul de a susține economia locală și de a oferi locuitorilor acces direct la produse de sezon.

Punctul central al evenimentelor este în Piața Marii Adunări Naționale, unde se desfășoară festivalul „Made in Moldova”. Vizitatorii vor găsi acolo expoziții cu vânzare, zone dedicate artizanilor, spații de agrement și activități pentru copii, dar și o zonă gastronomică variată. Oferta include preparate la grătar, produse de tip fast-food, deserturi, băuturi calde și reci, precum și vin și bere, într-un format de festival urban deschis.

În sectorul Botanica, Parcul „Valea Trandafirilor” devine un punct important al weekendului, găzduind târgul „Vara Aromelor”, alături de un târg de tradiții și o expoziție de produse handmade, care va continua și în următoarele săptămâni. Pe bulevardul Dacia vor fi expuse produse artizanale și mărfuri locale, într-un format organizat în parteneriat cu asociații de profil.

În sectorul Buiucani, programul include mai multe evenimente simultane. În zona Kentford are loc târgul „EcoLocal”, dedicat producătorilor eco și artizanali, în timp ce Parcul „Alunelul” găzduiește „Cămara Fest”, axat pe produse agroalimentare autohtone. În apropierea cinematografului Patria Loteanu, pe bulevardul Ștefan cel Mare, vizitatorii pot descoperi un târg al meșterilor populari și producătorilor locali.

În sectorul Centru, strada Mitropolit Varlaam se transformă într-un spațiu dedicat horticulturii prin iarmarocul „Florile Plaiului”, unde sunt comercializate plante, semințe și produse pentru grădinărit, eveniment ce va rămâne deschis până la mijlocul lunii iunie. Totodată, în Parcul „Valea Morilor” continuă un târg mixt cu produse alimentare și nealimentare de la producători locali.

Și sectoarele Ciocana și Râșcani sunt incluse în program. Pe bulevardul Mircea cel Bătrân se desfășoară târgul „Vara aromelor”, dedicat micilor antreprenori, iar pe bulevardul Moscova funcționează un târg de fructe și legume, care va rămâne deschis până la sfârșitul lunii iunie.

Primăria Chișinău îndeamnă locuitorii să participe la aceste evenimente, menționând că ele contribuie la susținerea producătorilor autohtoni și la consolidarea legăturii directe dintre aceștia și consumatori.