Fostul ministru al Apărării, Valeriu Pleșca - noul candidat PSDE la prezidențialele din toamnă
Partidul Social Democrat European (PSDE) are un nou candidat la prezidențialele din toamnă. Potrivit surselor ZIUA, biroul politic al formațiunii l-a desemnat pe Valeriu Pleșca - fost ministru al Apărării și fost deputat.
Valeriu Pleșca a fost deputat în Parlamentul R. Moldova în perioada 1998-2004 și a deținut funcția de ministru al Apărării între anii 2004-2007 (inclusiv în Guvernul condus de Vasile Tarlev, care, la fel, candidează la prezidențiale).
Urmăriți-ne și pe canalul nostru de TELEGRAM
Aceasta este a doua oară când PSDE înaintează un candidat pentru alegerile prezidențiale din 20 octombrie. Prima dată, partidul l-a desemnat pe fostul rector al Academiei de Studii Economice din Moldova (ASEM), Grigore Belostecinic.
La nici o săptămână distanță, Belostecinic a anunțat că nu va candida. Academicianul le-a mulțumit liderilor partidelor politice care au văzut în el „un candidat demn de a ieși în fața oamenilor și de a vorbi despre problemele, dar și perspectivele pe care le are R. Moldova”, însă a precizat că că va susține dezideratele de dezvoltare a țării din postura de membru al mediului academic.
Până în prezent, nouă persoane și-au anunțat în mod oficial candidatura la alegerile prezidențiale de pe 20 octombrie. Este vorba despre actuala președintă Maia Sandu, fostul ministru de Externe în Guvernul Filip - Tudor Ulianovschi, politicianul Andrei Năstase, fostul premier Vlad Filat, fostul procuror general Alexandr Stoianoglo, fosta bașcană a Găgăuziei, Irina Vlah, jurnalista Natalia Morari, fostul premier Vasile Tarlev și ex-procurora anticorupție, Victoria Furtună.
Anterior, atât fostul premier Ion Chicu, cât și ex-primarul de Bălți Renato Usatîi au declarat că intenționează să candideze la funcția de șef al statului. În timp ce cei doi politicieni nu au luat o decizie definitivă, edilul capitalei, Ion Ceban, care anterior anunțase că nu va candida la prezidențiale, a declarat pe 25 iulie că s-ar putea răzgândi.