Două puncte de trecere, vizate de controlul comun moldo-ucrainean. Precizările Poliției de Frontieră
Controlul comun moldo-ucrainean la punctele de trecere Criva-Mamalîga și Mirnoe-Tabaki se află încă la etapa discuțiilor tehnice. Proiectele protocoalelor, care prevăd desfășurarea verificărilor pe teritoriul Republicii Moldova, au fost transmise autorităților ucrainene și sunt în curs de examinare, anunță Poliția de Frontieră.
Potrivit instituției, autoritățile competente din cele două țări continuă negocierile privind implementarea mecanismului. Semnarea documentelor depinde de încheierea acestor discuții și de finalizarea procedurilor necesare de ambele părți.
„Semnarea Protocoalelor va fi posibilă după finalizarea negocierilor și definitivarea procedurilor necesare de către ambele părți”, precizează Inspectoratul General al Poliției de Frontieră.
Astfel, instituția nu anunță deocamdată o dată pentru introducerea controlului comun la cele două puncte de trecere.
Prin acest mecanism, autoritățile urmăresc fluidizarea traficului transfrontalier și asigurarea unor condiții mai sigure și mai eficiente pentru persoanele care traversează frontiera moldo-ucraineană. Consolidarea securității cetățenilor este un alt obiectiv invocat de Poliția de Frontieră.