Guvernul a lansat pachetul „Construim Moldova”: 19 proiecte majore de 1,9 miliarde de euro, finanțate cu sprijinul UE
Prima autostradă din Republica Moldova, un nou terminal la Aeroportul Chișinău, spitale și școli renovate, rețele de apă și investiții în agricultură se numără printre cele 19 proiecte majore prezentate joi, 29 octombrie, de premierul Vasile Tofan și membrii Guvernului. Acestea urmează să fie realizate în următorii ani cu sprijinul Uniunii Europene, prin Planul de Creștere pentru Republica Moldova. Unele proiecte sunt deja într-o etapă avansată, în timp ce altele se află încă la faza studiilor de fezabilitate.
Datele prezentate de Executiv arată că 425 de proiecte finanțate prin Planul de Creștere sunt în curs de implementare, iar alte 177 au fost finalizate. Separat, Guvernul a prezentat 19 investiții majore din domenii considerate prioritare pentru dezvoltarea țării. Proiectele anunțate acoperă cinci domenii:
- Energie
- Infrastructură
- Agricultură
- Educație
- Sănătate.
În domeniul energetic, autoritățile planifică izolarea termică a 1.400 de locuințe și a 40 de clădiri publice. Sunt prevăzute și investiții pentru modernizarea rețelelor electrice, dezvoltarea liniei de interconectare Bălți-Dnestrovsk și îmbunătățirea sistemului de termoficare din Chișinău.
În infrastructură, printre proiectele anunțate se numără prima autostradă din Republica Moldova, un nou terminal la Aeroportul Internațional Chișinău și centura capitalei. De asemenea, sunt planificate lucrări de renovare a drumurilor și dezvoltarea sistemelor de alimentare cu apă, de care ar urma să beneficieze aproximativ 700.000 de persoane.
Pentru agricultură, Guvernul propune extinderea sistemelor de irigații pe o suprafață de 6.900 de hectare, continuarea programului „Livada Moldovei”, printr-o a doua etapă, și alocarea a circa 40 de milioane de euro pentru sprijinirea micilor fermieri.
În educație, investițiile includ dezvoltarea a 20 de școli-model, renovarea a șase universități, precum și modernizarea a 24 de blocuri de studii și 23 de cămine ale instituțiilor de învățământ profesional. Tot aici este inclus și proiectul campusului tehnologic HiTech Park de la Stăuceni.
În domeniul sănătății sunt prevăzute modernizarea a zece centre de sănătate din mediul rural, construcția Spitalului Regional Bălți și amenajarea unui centru pentru gestionarea deșeurilor speciale.
Premierul Vasile Tofan a declarat că obiectivul Guvernului este accelerarea investițiilor, astfel încât proiectele de infrastructură să fie realizate într-un termen mai scurt. Totuși, cele 19 proiecte nu se află în aceeași etapă de pregătire. Unele au avansat spre implementare, în timp ce pentru altele sunt elaborate sau analizate studiile de fezabilitate, necesare înaintea proiectării și începerii lucrărilor.
Planul de Creștere pentru Republica Moldova reprezintă un pachet de sprijin al Uniunii Europene în valoare de 1,9 miliarde de euro, destinat reformelor și investițiilor pentru dezvoltarea economică a țării.
Amintim că, în septembrie, premierul Vasile Tofan a discutat cu reprezentanții Comisiei Europene despre accelerarea proiectelor finanțate prin acest mecanism. Ulterior, Uniunea Europeană a început evaluarea reformelor asumate de Republica Moldova, de care depinde acordarea unei noi tranșe de finanțare, în valoare de aproximativ 157 de milioane de euro.
Pentru gestionarea investițiilor mari, Guvernul a aprobat și crearea Oficiului pentru Implementarea Proiectelor Strategice de Infrastructură Națională, care va coordona proiecte din mai multe domenii.
Cetățenii pot urmări informațiile despre investiții și evoluția acestora pe platforma guvernamentală „Construim Moldova”, lansată pentru prezentarea proiectelor de dezvoltare.