Dorin Junghietu a verificat lucrările la linia Vulcănești-Chișinău. Proiectul intră în etapa finală
Linia electrică Vulcănești-Chișinău, unul dintre cele mai importante proiecte energetice ale Republicii Moldova, ar urma să fie finalizată până pe 30 iunie 2026. Anunțul a fost făcut de ministrul Energiei, Dorin Junghietu, după o vizită pe șantierul Stației electrice de la Chișinău. Potrivit ministrului, termenul de finalizare a proiectului rămâne neschimbat.
La Stația Electrică Chișinău continuă lucrările de amenajare a canalelor pentru cabluri și a traversărilor subterane. Containerul exterior este deja finalizat, iar dulapurile de protecție au fost livrate și montate. În paralel, are loc importul cablurilor, urmând ca în perioada imediat următoare să fie realizate conexiunile necesare.
În paralel, la Stația Electrică Vulcănești, lucrările sunt în etapa finală. Au fost testate echipamentele de protecție și control, iar în prezent se verifică acționările electrice ale echipamentelor primare și se fac pregătiri pentru recepția obiectivului. Pe segmentul liniei electrice aeriene Vulcănești-Chișinău se desfășoară recepția lucrărilor executate.
Ministrul Energiei susține că linia Vulcănești-Chișinău va consolida securitatea energetică a Republicii Moldova. Proiectul va permite transportul energiei electrice din România și de pe piața europeană direct către centrul și nordul țării.

Linia Electrică Aeriană (LEA) 400 kV Vulcănești-Chișinău este cel mai important proiect de infrastructură energetică din istoria Republicii Moldova, conceput pentru a asigura securitatea energetică și independența țării. Noua linie electrică va permite R. Moldova să importe energie electrică direct din România și de pe piețele europene (prin rețeaua ENTSO-E). Cel mai important aspect strategic este că energia va ajunge la Chișinău ocolind Centrala Termoelectrica de la Cuciurgan (MGRES) din regiunea transnistreană, eliminând vulnerabilitățile majore de transport din trecut.
