Evghenia Guțul și Svetlana Popan rămân după gratii. Curtea de Apel a menținut sentințele primei instanțe
Captură de ecran. Sursa: Primul în Moldova / Telegram

Evghenia Guțul și Svetlana Popan rămân după gratii. Curtea de Apel a menținut sentințele primei instanțe

Curtea de Apel Centru a respins ca nefondate apelurile formulate de avocații bașcanei Evghenia Guțul și ai secretarei fostului partidul „Șor”, Svetlana Popan, menținând sentințele primei instanțe. Decizia a fost pronunțată astăzi, 28 mai, inculpatele participând prin videoconferință.

Astfel, Guțul rămâne condamnată la șapte ani de închisoare, iar Popan - la șase. Acestea mai pot ataca decizia la Curtea Supremă de Justiție (CSJ) și, eventual, la Curtea Europeană a Drepturilor Omului.

Avocatul Evgheniei Guțul, Sergiu Moraru, a anunțat că decizia va fi contestată la CSJ.

„Am declarat și anterior că aceste decizii judecătorești sunt complet ilegale, lipsite de dovezi și au fost luate în baza unor negocieri - pe de o parte, pentru ca politicienii să își poată satisface interesele, iar pe de altă parte, judecătorii care iau aceste decizii sunt favorizați. În plus, unul dintre judecătorii din completul de astăzi a fost convocat ieri pentru o revizuire a rezultatelor vettingului, adică dacă va continua sau nu să îndeplinească funcția de judecător la Curtea de Apel”, a declarat Moraru, citat de Primul în Moldova.

Pe 5 august 2025, Evghenia Guțul a fost condamnată de prima instanță la șapte ani de închisoare pentru complicitate la finanțarea ilegală a fostului Partid „Șor”, iar Svetlana Popan - la șase ani de închisoare. Pe parcursul întregului proces, Guțul și Popan s-au declarat nevinovate.

După pronunțarea sentințelor, avocații inculpatelor au contestat deciziile la instanța superioară și au solicitat inclusiv eliberarea provizorie a acestora pe durata examinării recursului, solicitare respinsă anterior de Curtea de Apel.

Condamnările au atras reacții și din partea susținătorilor celor două, care au organizat proteste în fața Penitenciarului nr.13.

Recent, Evghenia Guțul a scris o carte de după gratii. Volumul intitulat „Cazul Guțul. Anatomia persecuției politice” este disponibil doar în format online și reunește 30 de scrisori scrise de Guțul în detenție. Printre acestea se numără scrisori adresate membrilor familiei, poporului găgăuz, președintei R. Moldova, Maia Sandu, președintelui Federației Ruse, Vladimir Putin, foștilor deputați Ilan Șor și Marina Tauber, precum și judecătoarei care a trimis-o după gratii pe Guțul și Popan - Ana Cucerescu.

În mai multe pasaje, bașcana relatează că este deținută în „condiții inumane”, iar penitenciarul este plin de șoareci și gândaci de bucătărie, care aleargă noaptea.

Dosarul de finanțare ilegală a fostului partid Șor: Evghenia Guțul a fost condamnată de prima instanță la 7 ani de închisoare
Bașcana Găgăuziei Evghenia Guțul și secretara din cadrul Oficiului Central al fostului partid „Șor”, Svetlana Popan, au fost condamnate la închisoare pentru acceptarea cu bună știință a finanțării concurentului electoral și a partidului politic din partea unui grup criminal organizat, în formă prelungită, în calitate de complici. Sentința a fost
Bașcana Evghenia Guțul a scris o carte de după gratii: „Doamna Sandu, cum dormiți noaptea?”
Bașcana Găgăuziei, Evghenia Guțul, condamnată de prima instanță la la șapte ani de închisoare și în prezent încarcerată la Penitenciarul nr. 13, a scris o carte de după gratii. Volumul intitulat „Cazul Guțul. Anatomia persecuției politice” este disponibil doar în format online, în trei limbi (engleză, rusă și turcă) și