Curtea de Apel Chișinău rămâne fără 20 de judecători. CSM a acceptat cererile de demisie

Curtea de Apel Chișinău rămâne fără 20 de judecători. CSM a acceptat cererile de demisie
Sursa foto: bizlaw.md.

Consiliul Superior al Magistraturii a aprobat cererile de demisie ale mai multor judecători de la Curtea de Apel Chișinău. Toți magistrații, cu excepția Ninei Cernat și a lui Sergiu Arnăut, au cerut examinarea cererilor în lipsa acestora.

Astfel, CSM a acceptat cererea de demisie a judecătorului Sergiu Arnăut în legătură cu atingerea plafonului de vârstă și în legătură cu cererea depusă. Totodată, cererea de demisie din funcție a judecătorului Eugeniu Clim de la Curtea de Apel Chișinău a fost aprobată, în lipsa magistratului, începând cu data de 8 mai curent.

Urmăriți-ne și pe canalul nostru de Telegram

Magistrata Ina Dutca a cerut recuzarea membrului CSM Ion Guzun invocând faptul că ultimul a fost parte a unei cauze examinate de aceasta. Consiliul a respins solicitarea. Ulterior, cererea de demisie a fost aprobată cu 10 voturi „pentru”.

CSM a acceptat și cererile de demisie a judecătorilor Silvia Gîrbu, Ghenadie Lîsîi, Viorica Mihaila, Igor Mînăscurtă, Negru Veronica, Anatol Pahopol, Ecaterina Palanciuc, Ion Secrieru, Stelian Teleucă, Ion Țurcan, Boris Talpă, Steliana Iorgov, Liubovi Brînza, Sergiu Daguța, Vitalie Cotorobai, Nelea Budăi și Nina Cernat.

Concomitent, a fost acceptată și cererea de demisie a judecătorul Ion Dănăilă de la Curtea de Apel Cahul.

Valul de demisii de la Curtea de Apel Chișinău. Încă trei judecători au depus cereri
Valul de demisii de la Curtea de Apel Chișinău continuă. Alți trei magistrați au depus cereri. Este vorba despre Nelea Budăi, Nina Cernat și Vitalie Cotorobai, scrie zdg.md. Potrivit sursei, cei trei magistrați au notificat Consiliul Superior al Magistraturii (CSM) despre plecare. Totodată, majorit…
17 judecători de la Curtea de Apel Chișinău au depus cereri de demisie. Când le va examina CSM
17 judecători de la Curtea de Apel Chișinău și-au dat demisia. Cererile acestora urmează să fie examinate la ședința Consiliului Superior al Magistraturii (CSM) în ședința din 7 mai. Potrivit ordinii de zi, publicate pe site-ul CSM, și-au dat demisia următorii judecători: Sergiu Arnăut, Eugeniu Cli…