joi, 03 septembrie, 2026
  • USD
  • EUR
Consiliul de Supraveghere al TRM a decis că Andrei Zapșa și Sergiu Săndulescu rămân în cursa pentru șefia instituției

Consiliul de Supraveghere al TRM a decis că Andrei Zapșa și Sergiu Săndulescu rămân în cursa pentru șefia instituției

Directorul general adjunct pentru Televiziune al Companiei „Teleradio-Moldova”, Andrei Zapșa, și candidatul Sergiu Săndulescu rămân în cursa pentru funcția de director general al TRM. Decizia a fost luată de Consiliul de Supraveghere al companiei, în urma audierilor celor doi candidați, desfășurate la 1 septembrie.

Ședința Consiliului s-a desfășurat cu ușile închise și nu a fost transmisă online. Potrivit membrilor Consiliului, măsura a fost necesară deoarece urmau să fie examinate informații despre candidați, a căror divulgare către terți este limitată de lege.

Audierile au avut loc după ce Serviciul de Informații și Securitate a identificat factori de risc în cazul celor doi, însă Consiliul le-a oferit lui Andrei Zapșa și Sergiu Sanduleac posibilitatea de a se expune, asupra factorilor de risc invocați de SIS. Prin urmare, ei au fost restabiliți în concurs, și, respectiv la proba interviului. Deocamdată Consiliul de Supraveghere nu a stabilit data acestuia.

Amintim, concursul pentru funcția de director general al TRM a fost suspendat pe 17 iulie, după ce SIS a solicitat verificări suplimentare în cazul celor patru candidați ajunși la etapa interviului. Serviciul a invocat contextul actual de securitate și intensificarea acțiunilor de război hibrid îndreptate împotriva spațiului informațional național.

Totuși, în urma verificărilor, Dorin Scobioală și Ecaterina Cheptănaru au fost declarați compatibili cu funcția și au fost admiși la etapa interviului.

Procedura de selectare a unui nou director general al TRM a fost lansată după demisia lui Vlad Țurcanu, în mai 2026. Plecarea acestuia a avut loc pe fondul controverselor legate de punctajele acordate de juriul Republicii Moldova la concursul Eurovision.

„Să-i dăm timp de gândire”. Demisia lui Vlad Țurcanu, discutată în Consiliul TRM, însă nu a fost luată o decizie finală
Consiliul de Supraveghere (CS) al Companiei „Teleradio-Moldova” a luat act de cererea de demisie a directorului general, Vlad Țurcanu. Totuși, procedura nu este încă finalizată, întrucât nu au trecut, potrivit membrilor CS, cele șapte zile prevăzute de Codul Muncii, perioadă în care acesta își poate retrage cererea. Subiectul a generat