marți, 07 iulie, 2026
  • USD
  • EUR
Cinci judecători noi ajung la Curtea Supremă de Justiție. Printre ei, magistrați care au examinat dosare de rezonanță
Sursa foto: ziar.md

Cinci judecători noi ajung la Curtea Supremă de Justiție. Printre ei, magistrați care au examinat dosare de rezonanță

Președinta Maia Sandu a semnat decretul de numire în funcție a cinci judecători la Curtea Supremă de Justiție (CSJ). Este vorba despre Alexandru Negru, Gheorghe Stratulat, Sergiu Stratan, Ana Cucerescu și Elena Croitor.

Decretul a fost semnat pe 3 iulie, publicat marți, 7 iulie, în Monitorul Oficial și a intrat în vigoare în aceeași zi. Cei cinci magistrați își încep activitatea la CSJ de la data intrării în vigoare a documentului și au fost numiți până la atingerea plafonului de vârstă de 65 de ani.

Sursa: presedinte.md

Decretul de numire poate fi contestat la Judecătoria Chișinău, sediul Râșcani, în termen de 30 de zile de la data comunicării, în condițiile prevăzute de Codul administrativ.

Alexandru Negru, Gheorghe Stratulat și Sergiu Stratan au fost propuși pentru funcție încă în luna februarie. Ana Cucerescu și Elena Croitor au fost înaintate de Consiliul Superior al Magistraturii acum mai puțin de o lună. Ziarul de Gardă scrie că Alexandru Negru și Gheorghe Stratulat activau deja temporar la Curtea Supremă de Justiție, fiind transferați la CSJ în februarie 2025.

Potrivit legislației, Curtea Supremă de Justiție este formată din 20 de judecători. Dintre aceștia, 13 sunt selectați din rândul judecătorilor, iar șapte din rândul avocaților, procurorilor sau profesorilor universitari în domeniul dreptului.

Până acum, la CSJ au fost numiți zece judecători, însă doi dintre ei activează temporar în alte instituții. Unul este detașat la Curtea Constituțională, iar altul la Consiliul Superior al Magistraturii.

Zdg scrie că Alexandru Negru a devenit judecător în 2014, la Judecătoria Buiucani. În 2019, acesta a fost numit în funcție până la atingerea plafonului de vârstă. În februarie 2024, Negru, care făcea parte din completul ce examina dosarul „Frauda bancară”, în episoadele privind foști șefi ai Băncii Naționale și oligarhul Vladimir Plahotniuc, a depus o cerere de abținere. El a invocat informații apărute pe unele canale de Telegram, unde i se aduceau acuzații că ar promova interesele partidului de guvernământ.

Gheorghe Stratulat a fost numit judecător în aprilie 2014, la Judecătoria Centru din municipiul Chișinău. Potrivit informațiilor publicate de CSM, acesta a figurat în cel puțin nouă proceduri disciplinare, toate respinse ca neîntemeiate. Stratulat a absolvit cursurile de formare inițială pentru candidații la funcția de judecător din cadrul Institutului Național al Justiției, cu media generală 9,53.

Sergiu Stratan activează în sistemul judecătoresc din 2015 și se numără printre magistrații specializați în examinarea cauzelor penale trimise în instanță de Procuratura Anticorupție. În iulie 2024, acesta a fost desemnat de CSM să asigure interimatul funcției de vicepreședinte al Judecătoriei Chișinău, sediul Buiucani. Stratan a fost președintele completului care a examinat dosarul „Frauda bancară”, episodul Plahotniuc. Tot el examinează dosarul în care omul de afaceri Veaceslav Platon este acuzat de fabricarea sau punerea în circulație a cardurilor ori a altor instrumente de plată false.

În 2024, pe masa magistratului a ajuns și dosarul în care deputata transfugă Irina Lozovan și soțul ei, Pavel Gîrleanu, au fost condamnați pentru finanțarea ilegală a partidelor politice sau a campaniilor electorale. Irina Lozovan a primit șase ani de închisoare, iar soțul ei - cinci ani.

Ana Cucerescu a intrat în magistratură în 2011, când a fost numită la Judecătoria Bălți. Ulterior, a fost transferată temporar la Judecătoria Centru din Chișinău, apoi numită prin transfer la Judecătoria Chișinău. În februarie 2024, aceasta a fost desemnată printre judecătorii specializați în examinarea dosarelor de corupție și de confiscare a averii. Ana Cucerescu a ajuns în atenția publică după ce a pronunțat sentințe în mai multe dosare de rezonanță. În septembrie 2025, l-a condamnat pe fostul politician Iurie Roșca la șase ani de închisoare, iar în august 2025 a condamnat-o pe bașcana Evghenia Guțul la șapte ani de închisoare. De asemenea, aceasta a făcut parte din completul de judecată care l-a condamnat pe Vladimir Plahotniuc la 19 ani de închisoare.

Elena Croitor a activat, între 2021 și 2025, la Asociația Barourilor Americane Inițiativa pentru Supremația Legii, ABA ROLI Moldova, mai întâi în calitate de consultant juridic principal, apoi de consilier juridic senior. Anterior, între 2005 și 2019, a fost profesoară la Facultatea de Drept a Universității de Stat din Moldova.

Ana Cucerescu și Elena Croitor, propuse pentru funcția de judecător la Curtea Supremă de Justiție
Consiliul Superior al Magistraturii (CSM) a decis să înainteze candidaturile Anei Cucerescu și Elenei Croitor pentru funcția de judecător la Curtea Supremă de Justiție. Hotărârea a fost luată în urma concursului desfășurat pe 15 iunie. Selecția s-a bazat pe punctajele obținute, dosarele profesionale, experiența în domeniul justiției și criteriile de