Ce rol va avea administratorul Sistemului de depozit pentru ambalaje? Explicațiile lui Gheorghe Hajder
Administratorul Sistemului de Depozit pentru ambalaje va avea rolul de a reprezenta producătorii și comercianții implicați în sistem. Totodată, va trebui să construiască infrastructura necesară pentru colectarea și sortarea ambalajelor din plastic, sticlă și metal. Precizările au fost făcute de ministrul Mediului, Gheorghe Hajder, în cadrul emisiunii „Zi de Zi” de la Radio Moldova.
Potrivit oficialului, este primul sistem de gestionare a deșeurilor din Republica Moldova care va fi construit din resurse private.
„Administratorul va avea obligația de a investi în infrastructură și aici vorbim despre toate RMV-urile, toate aceste aparate în care noi vom introduce sticlele din sticlă, plastic sau metal. Va construi un centru de numărare și sortare unde vor ajunge toate aceste ambalaje și va organiza întreaga infrastructură. Vreau să menționez că este primul sistem de gestionare a deșeurilor din Republica Moldova care va fi construit din resurse private. Producătorii, împreună cu administratorul și comercianții, vor participa la construcția acestui sistem și îl vor administra conform regulamentului elaborat de Minister”, a precizat Gheorghe Hajder.
Potrivit autorităților, începând cu anul 2027, toate băuturile comercializate în ambalaje de plastic, sticlă sau metal vor avea un marcaj special, care va putea fi scanat de aparatele de colectare. La cumpărarea unei băuturi, consumatorul va achita o garanție de 2 lei pentru fiecare ambalaj, sumă care va fi recuperată atunci când recipientul va fi returnat.
„Este un lucru bun, pentru că chiar dacă cineva nu va dori să returneze această sticlă pentru garanția de 2 lei, cu siguranță se vor găsi alte persoane care vor face acest lucru. Scopul nostru este foarte clar: toate aceste deșeuri de ambalaje să nu mai ajungă la gunoi, ci să fie reciclate și reintroduse în circuitul economic”, a spus ministrul.
Totodată, el a adăugat că astfel de sisteme vor fi amplasate inițial în magazinele care au o suprafață mai mare de 150 de metri pătrați.
„Va fi un proiect la nivel de țară, vorbim despre toate magazinele din Republica Moldova, astfel încât să putem colecta toate ambalajele puse pe piață. În mai multe state europene, sistemul a dat rezultate foarte bune. În Germania, de exemplu, rata de returnare este de aproape 98%, iar în Lituania de aproape 90%. Avem și experiența României, cea mai recentă, unde într-un timp relativ scurt s-a demonstrat o eficiență foarte mare, iar peste 80% dintre aceste deșeuri de ambalaje sunt deja colectate. Respectiv, noi nu avem dreptul să greșim și putem să ne inspirăm din practicile bune, astfel încât să avem rezultate foarte bune chiar din anul 2027 și să îmbunătățim acest proces pe viitor”, a punctat ministrul.
Odată cu implementarea acestui sistem, autoritățile își exprimă speranța că numărul ambalajelor abandonate în natură va scădea. Potrivit lui Gheorghe Hajder, în prezent, zeci sau chiar sute de tone de ambalaje ajung la gunoi sau sunt depozitate ilegal, poluând solul și apele. În plus, procesul îndelungat de descompunere afectează mediul pentru mulți ani înainte.
Ministrul a mai adăugat că administratorii sunt deja în discuții cu comercianții și producătorii pentru stabilirea unui plan de implementare a infrastructurii necesare. Este vorba despre dezvoltarea unui sistem informațional, elaborarea regulamentelor tehnice și construcția unui centru de numărare și sortare a ambalajelor, care trebuie finalizat până în 2027.
„Avem toată speranța și încrederea că acest lucru se va întâmpla rapid, iar Ministerul Mediului va monitoriza procesul astfel încât să ajute administratorul să treacă toate etapele cât mai eficient”, a conchis Gheorghe Hajder.
Amintim că săptămâna trecută, Guvernul a aprobat desemnarea administratorului Sistemului de depozit pentru ambalaje.

