miercuri, 22 aprilie, 2026
  • USD
  • EUR
Cazul Vartic scoate la iveală probleme grave în reacția instituțiilor. Ce au constatat deputații după audierile din Parlament
Sursa foto: ZDG

Cazul Vartic scoate la iveală probleme grave în reacția instituțiilor. Ce au constatat deputații după audierile din Parlament

Cazul Ludmilei Vartic a ajuns în atenția Parlamentului, unde deputații au analizat, în cadrul unor discuții fără acces public, cum au intervenit instituțiile statului înainte, în timpul și după tragedie. Primele concluzii indică lacune precum lipsa de reacție după o tentativă de suicid, până la suspiciuni de mușamalizare și necesitatea unor investigații suplimentare.

Președintele Comisiei securitate națională, apărare și ordine publică, Lilian Carp, a explicat că discuțiile au avut ca scop clarificarea modului în care instituțiile și-au îndeplinit atribuțiile.

„Audierea nu își are ca obiectiv să substituie sistemul de justiție. Noi am încercat să vedem cum au acționat instituțiile înainte de caz, dacă au știut despre situația familiei, cum au reacționat când persoana a ajuns la spital și ce s-a întâmplat după. Obiectivul de bază este ca în acest caz să se facă dreptate”, a declarat Lilian Carp.

Unul dintre cele mai sensibile puncte discutate a fost o tentativă de suicid din noiembrie 2025, care, potrivit deputaților, nu a fost gestionată corespunzător de instituțiile responsabile.

„Cel mai grav este că acest caz nu a fost raportat, pentru a permite o intervenție interministerială. Nu au existat recomandări de tratament sau de consult psihiatric. Dacă s-ar fi intervenit atunci, probabil lucrurile ar fi evoluat altfel”, a spus Carp.

El a subliniat că, în astfel de situații, intervenția trebuie să fie coordonată între mai multe instituții, iar lipsa acesteia poate avea consecințe tragice. În același timp, comisia a cerut Procuraturii să verifice dacă nu a existat o tentativă de mușamalizare a cazului sau chiar trafic de influență.

„Persoana trebuia inclusă într-un program de protecție, să beneficieze de consiliere psihologică, suport juridic și monitorizare. Aceste mecanisme există, dar nu au fost aplicate (...) Am solicitat Procuraturii să ia în calcul inclusiv acest aspect, pentru a exclude orice situație în care instituțiile nu au intervenit sau anumite informații au fost ascunse”, a spus Carp.

În ceea ce privește intervenția după producerea tragediei, deputații au analizat acțiunile poliției și ale altor instituții implicate. Un alt element important îl reprezintă scrisorile găsite, care urmează să fie supuse expertizei.

„Au fost audiați martorii, membrii familiei, colegii de muncă, au fost ridicate dispozitivele electronice – vorbim despre un volum mare de date, care sunt analizate pentru a înțelege contextul (...) Am solicitat expertiză grafologică pentru a vedea în ce context au fost scrise acele scrisori și dacă nu au existat presiuni”, a declarat președintele comisiei.

Pe parcursul investigațiilor au apărut și suspiciuni de nereguli procedurale. Procuratura Generală examinează inclusiv legalitatea unui proces-verbal contravențional întocmit pe numele Ludmilei Vartic chiar în ziua decesului.

„Procesul-verbal a fost întocmit după deces, când soțul victimei se deplasa spre Chișinău. Subofițerul de poliție este acum cercetat pentru modul în care a aplicat sancțiunea unei persoane care nu se afla la volan”, a declarat Carp.

În paralel, autoritățile au intervenit și în cazul copiilor rămași în familie, aceștia fiind evaluați și incluși într-un plan de monitorizare.

„Există un plan de intervenție pentru fiecare copil, inclusiv scenarii alternative dacă situația o va impune. Important este ca acești copii să fie protejați”, a spus Carp.

Cazul urmează să fie analizat și printr-o nouă expertiză medico-legală, după ce a fost dispusă exhumarea. Potrivit lui Carp, va fi implicat un expert din România, pentru a exclude orice ingerință. Rezultatele vor confirma sau infirma concluziile actuale.

În final, oficialul a făcut apel la instituțiile statului să intervină prompt în astfel de situații și să nu ignore semnalele de alarmă.

„Este clar că există încă tendința de a nu interveni sau de a ignora astfel de cazuri. Trebuie să ne asigurăm că instituțiile funcționează și că asemenea tragedii pot fi prevenite”, a conchis Lilian Carp.
Cazul Ludmilei Vartic ajunge în Parlament. Se anunță audieri cu ușile închise. Grosu: „O lecție dură pentru noi...”
Comisia parlamentară pentru securitate națională, apărare și ordine publică va organiza audieri privind circumstanțele cazului Ludmilei Vartic. Informația a fost confirmată pentru IPN de președintele comisiei, Lilian Carp, care a precizat că inițiativa îi aparține. Potrivit acestuia, audierile vor avea loc cu ușile închise, deoarece vor fi discutate date cu

Ludmila Vartic, o fostă educatoare în vârstă de 38 de ani din Hîncești, a decedat pe 3 martie 2026 după ce a căzut de la etajul unui bloc din cartierul Poșta Veche, Chișinău. Cazul a provocat un val de revoltă în Republica Moldova, fiind investigat ca un caz de violență în familie cu determinarea la sinucidere. În acest context, soțul Ludmilei Vartic, Dumitru Vartic, fost vicepreședinte al raionului Hîncești, este vizat într-o cauză penală pentru violență în familie. Acesta respinge acuzațiile și invocă respectarea prezumției de nevinovăție.

Pe parcursul investigațiilor au apărut și suspiciuni privind eventuale nereguli procedurale. Procuratura Generală examinează, între altele, legalitatea unui proces-verbal contravențional întocmit pe numele victimei chiar în ziua decesului, existând indicii că documentul ar fi fost falsificat.

Tot în acest context, directorul spitalului din Hîncești și-a dat demisia, iar dosarul a fost transferat la Chișinău pentru a evita orice suspiciune privind influențarea anchetei.

Investigația este în desfășurare pentru stabilirea tuturor circumstanțelor.