Șapte bănci comerciale din R. Moldova au fost acceptate în sistemul de plăți al Zonei Unice de Plăți în Euro
Banca Națională a Moldovei (BNM) anunță că toate cele șapte bănci comerciale din R. Moldova, care au înaintat cereri de aderare la Registrul participanților sistemul de plăți al Zonei Unice de Plăți în Euro (SEPA), au fost acceptate.
Potrivit deciziei Consiliului European al Plăților, instituțiile bancare acceptate urmează să implementeze o serie de ajustări tehnice necesare pentru interconectare, astfel încât începând cu 6 octombrie 2025 să opereze efectiv transferuri în SEPA.
Urmăriți-ne și