Asfalt surpat în sectorul Botanica al capitalei. O mașină a ajuns într-o groapă
O mașină parcată în capitală s-a prăbușit într-o groapă, după ce asfaltul de sub ea s-a surpat. Incidentul s-a produs într-o curte de pe bulevardul Decebal, sectorul Botanica, și a fost surprins de internauți.
Întreprinderea Apă-Canal Chișinău a anunțat că la rețeaua de apeduct a avut loc un deranjament, iar autoturismul era parcat exact pe rețelele subterane.
„La ora 06:00 s-a produs o scurgere de apă. (...) Echipele S.A. „Apă-Canal Chișinău” au intervenit operativ și au reușit să localizeze avaria în aproximativ o oră. Șoferul nu are pretenții față de furnizorul de apă”, au precizat responsabilii.
Apă-Canal Chișinău a dat asigurări că zona fi amenajată corespunzător după finalizarea intervențiilor.