VIDEO/ Vladimir Putin s-a întâlnit la Beijing cu Xi Jinping

VIDEO/ Vladimir Putin s-a întâlnit la Beijing cu Xi Jinping
Sursa foto: Profimedia

Președintele rus Vladimir Putin întreprinde o vizită oficială de două zile în China. Liderul de la Kremlin s-a întâlnit cu omologul său chinez Xi Jinping. Aceasta este prima vizită în străinătate a a președintelui Putin de la realegerea sa în martie şi a doua în China în mai bine de șase luni, scrie AFP, citată de Agerpres.  

Presa rusă scrie că președintele chinez l-a felicitat pe Putin cu realegerea sa în funcția de președinte, l-a numit pe președinte „un mare prieten”. Putin a declarat că vizitele în China au devenit o „tradiție bună”.

„Cooperarea noastră în pe plan mondial acționează astăzi ca unul dintre principalii factori de stabilizare pe arena internațională”, a spus Putin, citat de RIA Novosti.

La rândul său, președintele chinez Xi Jinping i-a transmis omologului său rus Vladimir Putin că China şi Rusia vor „apăra dreptatea în lume”, a informat Ministerul Afacerilor Externe al țării asiatice, transmite Agerpres.

„Relațiile noastre s-au întărit şi au rezistat testului peisajului internațional în schimbare. Suntem un bun exemplu pentru alte puteri în ceea ce priveşte respectul şi sinceritatea. Dezvoltarea legăturilor noastre este favorabilă păcii, stabilităţii şi prosperităţii în regiune şi în lume”, a declarat Xi în cadrul întâlnirii cu uşile închise pe care a avut-o joi cu Putin.
0:00
/
0:00
/

Urmăriți-ne și pe canalul nostru de Telegram


Înainte de această întrevedere de la Beijing, liderul chinez a avut un turneul european în cadrul căruia a vizitat Franța, Serbia și Ungaria.

Rusia a găsit în China un partener economic crucial în fața avalanșei de sancțiuni occidentale decise ca reacție la ofensiva sa militară împotriva Ucrainei, potrivit AFP. La rândul său, China beneficiază de importante reduceri la prețul la gaz şi petrol din partea țării vecine. Autoritățile chineze se declară oficial neutre şi nu au condamnat niciodată invazia rusă, suscitând critici din partea comunității occidentale.