VIDEO/ Pericol pe șantierul drumului R3: Unii conducători auto ignoră semafoarele și indicatoarele
Administrația Națională a Drumurilor (AND) atenționează că unii conducători auto nu respectă restricțiile de circulație și semnalizarea rutieră temporară instituite pe drumul național R3, în zonele localităților Bardar, Pojăreni și Fundul Galbenei, unde sunt în desfășurare lucrări de întreținere periodică.
Potrivit instituției, deși pe sectoarele aflate în reparație au fost instalate indicatoare rutiere și semafoare pentru dirijarea traficului, unii șoferi ignoră aceste măsuri. Astfel de comportamente pun în pericol siguranța muncitorilor din șantier, cresc riscul producerii accidentelor și îngreunează desfășurarea lucrărilor.
AND subliniază că restricțiile de circulație sunt temporare și au fost instituite pentru a permite executarea lucrărilor în condiții de siguranță, respectarea acestora fiind obligatorie pentru toți participanții la trafic.
În prezent, pe drumul R3 Chișinău - Hîncești - Cimișlia - Basarabeasca - frontiera cu Ucraina se desfășoară lucrări de întreținere periodică pe patru loturi, cu o lungime totală de aproximativ 22 de kilometri. În această etapă sunt executate lucrări de stabilizare a stratului de fundație, așternere a stratului de geocompozit și aplicare a stratului de uzură.
Autoritățile îi îndeamnă pe conducătorii auto să respecte semnalizarea rutieră temporară, limitele de viteză și indicațiile personalului din șantier, pentru a preveni incidentele și a contribui la desfășurarea în siguranță a lucrărilor de reabilitare a drumului.