VIDEO/ Percheziții într-un dosar de escrocherie: Bani în mai multe valute, un pistol și dispozitive electronice, ridicate
O femeie de 69 de ani din Chișinău a fost înșelată de un presupus investitor online și a rămas fără peste 277.000 de lei, după ce i s-au promis câștiguri rapide și consistente. Polițiștii au identificat un suspect și au descins cu percheziții la domiciliul acestuia.
Potrivit Inspectoratului de Poliție Ciocana, principalul suspect este un bărbat de 43 de ani din capitală, care ar fi convins victima să investească bani pe o pretinsă platformă online. Încrezătoare în promisiunile privind profituri substanțiale, femeia a efectuat în repetate rânduri transferuri de bani, prejudiciul total depășind 277.000 de lei.
În cadrul urmăririi penale, oamenii legii au efectuat o percheziție autorizată la domiciliul suspectului. De acolo au fost ridicate sume de bani în diferite valute, un aparat pentru numărarea bancnotelor, mai multe dispozitive de stocare a informațiilor, dar și un pistol.
Bărbatul este cercetat penal pentru escrocherie. Dacă va fi găsit vinovat, acesta riscă o pedeapsă cu închisoarea de până la cinci ani.
Poliția reamintește cetățenilor să manifeste prudență în cazul ofertelor de investiții care promit câștiguri rapide și garantate și să verifice cu atenție autenticitatea platformelor înainte de a transfera bani.