VIDEO/ PCCOCS investighează o schemă de evaziune fiscală de 3,4 milioane de lei în domeniul metalului uzat
O schemă complexă de evaziune fiscală, care ar fi prejudiciat bugetul de stat cu aproximativ 3,4 milioane de lei, a fost destructurată de procurorii PCCOCS și ofițerii fiscali, în urma unei anchete ce vizează activitatea a trei companii implicate în colectarea și comercializarea metalului uzat din Chișinău.
Potrivit anchetatorilor, dosarul penal a fost deschis în anul 2025 și vizează acțiuni desfășurate în perioada 2022-2025. În centrul investigațiilor se află trei întreprinderi și trei persoane cu funcții de conducere, bănuite că ar fi pus la punct un mecanism prin care evitau plata obligațiilor fiscale.
Un element-cheie al schemei îl reprezintă faptul că metalul uzat nu era cumpărat oficial pe numele companiilor, ci prin intermediul unor persoane apropiate administratorilor. Astfel, tranzacțiile erau scoase din evidența contabilă a firmelor, iar impozitele datorate statului erau evitate.
Anchetatorii susțin că administratorii ar fi recurs și la o altă metodă pentru a diminua artificial veniturile declarate. Aceștia ar fi retras sume importante din conturile întreprinderilor, justificând operațiunile drept împrumuturi acordate unor persoane apropiate, deși procurorii consideră că aceste împrumuturi aveau un caracter fictiv și urmăreau mascarea fluxurilor reale de bani.
În cadrul cauzei penale, procurorii PCCOCS și ofițerii fiscali au efectuat percheziții la sediile celor trei companii. De acolo au fost ridicate documente contabile, înscrisuri de ciornă, calculatoare, telefoane mobile, carduri bancare, un hard disk extern cu informații privind veniturile obținute și plata efectivă a salariilor, precum și 220.000 de lei în numerar, bani pentru care nu a putut fi justificată proveniența.
Investigațiile continuă pentru stabilirea întregii rețele de persoane implicate, recuperarea prejudiciului cauzat bugetului de stat și tragerea la răspundere a celor vinovați. Procurorii precizează că toate persoanele vizate în dosar beneficiază, în această etapă a anchetei, de prezumția nevinovăției.