Veaceslav Platon a fost reținut în Marea Britanie. Urmează a fi extrădat în R. Moldova

Veaceslav Platon a fost reținut în Marea Britanie în vederea extrădării. Cu un anunț în acest sens a venit cu puțin timp în urmă Procuratura Generală (PG).
Joi, 13 martie, autoritățile competente ale Marii Britanii au informat PG că Platon a fost reținut în baza demersului Procuraturii din 25 septembrie 2024.
„La moment, Procuratura Republicii Moldova este în contact cu autoritățile britanice, pentru organizarea procedurilor corespunzătoare, în vederea prezentării cetățeanului numit în fața organelor de drept din țara noastră”, a transmis instituția.
Urmăriți-ne și pe canalul nostru de TELEGRAM
În aprilie 2017, magistrații Judecătoriei Chișinău, sediul Buiucani, l-au condamnat pe Veaceslav Platon la 18 ani de închisoare cu executare, pentru escrocherie și spălare de bani în proporții deosebit de mari, care a dus la prejudicierea Băncii de Economii cu aproximativ 800 de milioane de lei. El a fost eliberat pe 15 iunie 2020, după patru ani în detenție, în urma unui demers de suspendare a executării pedepsei depus de procurorul general de atunci, Alexandr Stoianoglo.
Potrivit anticoruptie.md, Veaceslav Platon este învinuit în trei dosare penale aflate pe rol în instanță, două pentru escrocherii în proporții deosebit de mari, iar unul pentru falsificarea cardurilor bancare. Platon a plecat în Marea Britanie, la 18 iulie 2021, mai scrie sursa citată.

