joi, 30 iulie, 2026
  • USD
  • EUR
Vasile Tofan trece astăzi Prutul și întreprinde prima vizită externă în calitate de premier. Agenda
Sursa foto: Guvernul R. Moldova

Vasile Tofan trece astăzi Prutul și întreprinde prima vizită externă în calitate de premier. Agenda

Vasile Tofan efectuează astăzi o vizită oficială la București, România, aceasta fiind prima sa călătorie externă în calitate de prim-ministru al R. Moldova.

Potrivit informațiilor consultate de ziar.md, primul punct pe agenda lui Vasile Tofan va fi întrevederea cu președintele României, Nicușor Dan. Liderul de la București îl va primi pe prim-ministrul moldovean la ora 11:00, la Palatul Cotroceni.

Ulterior, la ora 12:00, Vasile Tofan va fi primit la Palatul Victoria de către premierul interimar al României, Ilie Bolojan. Purtătorul de cuvânt al Executivului de la Chișinău, Dumitru Ciorici, a precizat că întrevederea va fi urmată cu declarații de presă, susținute la ora 13:15.

De asemenea, șeful Cabinetului de miniștri de la Chișinău se va întâlni cu președintele Camerei Deputaților, Sorin Grindeanu, precum și cu președintele Senatului României, Mircea Abrudean.

Totodată, Tofan va avea o sesiune de discuții cu reprezentanții Clubului Oamenilor de Afaceri Basarabeni, axată pe stimularea investițiilor și susținerea mediului de afaceri.

Amintim că Guvernul condus de Vasile Tofan a fost învestit de Parlament pe 21 iulie curent. Premierul și membrii Cabinetului au depus jurământul de învestire pe 22 iulie.