Valorile cadastrale ale locuințelor vor fi actualizate din 2027. Impozitul va depinde de cota stabilită de autorități
Noile valori cadastrale ale locuințelor și ale altor bunuri imobile ar urma să fie aplicate începând cu anul viitor. Agenția Geodezie, Cartografie și Cadastru (AGCC) precizează că o valoare mai mare a proprietății nu înseamnă neapărat și un impozit mai mare.
Procesul de evaluare și reevaluare a bunurilor imobile are scopul de a aduce valorile cadastrale mai aproape de prețurile reale de pe piața imobiliară și de schimbările economice din ultimii ani. Datele preliminare arată că valorile bunurilor imobile au crescut semnificativ față de anul 2004. În cazul apartamentelor, acestea sunt, în medie, de aproximativ trei ori mai mari.
AGCC subliniază însă că actualizarea valorii cadastrale nu duce automat la majorarea impozitului. Acesta este calculat în funcție de două elemente, și anume valoarea cadastrală și cota de impozitare. Valoarea este stabilită prin procesul de evaluare, iar cota este aprobată anual de autoritățile publice locale.
În municipiul Chișinău, cota actuală a impozitului pe bunurile imobile este de 0,185%. Codul fiscal prevede însă o cotă minimă de 0,05%. Potrivit unui exemplu prezentat de agenție, pentru un apartament din Chișinău, valoarea cadastrală actualizată ar fi de aproape trei ori mai mare decât cea stabilită în 2004. Dacă la noua valoare ar fi aplicată cota minimă de 0,05%, impozitul ar constitui 555 de lei. În prezent, pentru același apartament, impozitul calculat în baza valorii vechi și a cotei de 0,185% este de 687 de lei. Astfel, nivelul final al impozitului va depinde în mare măsură de cota pe care o vor stabili autoritățile locale.
AGCC menționează că, în cazul aplicării cotei minime prevăzute de lege, impozitul calculat în baza noilor valori cadastrale ar putea fi chiar mai mic decât cel achitat în prezent. Noile valori cadastrale urmează să intre în vigoare din 1 ianuarie 2027, după încheierea consultărilor publice, examinarea contestațiilor și aprobarea rezultatelor finale.

