miercuri, 21 octombrie, 2026
  • USD
  • EUR
Va ajunge cărbune pentru sezonul rece? Ce spune ministrul Energiei, Dorin Junghietu
Sursa foto: Getty Images

Va ajunge cărbune pentru sezonul rece? Ce spune ministrul Energiei, Dorin Junghietu

Unii comercianți din Republica Moldova care au rămas fără cărbune așteaptă un transport din Australia, ce urmează să ajungă în portul Constanța. Ministrul Energiei, Dorin Junghietu, a anunțat că importatorii pot căuta surse alternative de aprovizionare, inclusiv în Polonia, Turcia și Serbia, în condițiile în care livrările de cărbune în țară s-au redus puternic înaintea sezonului rece.

După ședința Guvernului din 21 octombrie, ministrul a confirmat că există semnale privind epuizarea stocurilor la unii agenți economici. Oficialul nu a precizat însă ce cantitate de cărbune este așteptată din Australia și nici când ar urma să ajungă aceasta la consumatorii din Republica Moldova.

„Am auzit semnale că unii agenți economici nu mai au cărbune, dar chiar acei agenți așteaptă un transport din Australia, care urmează să ajungă în portul Constanța”, a declarat Dorin Junghietu.

Ministrul a explicat că aprovizionarea cu acest combustibil este realizată de companii private, în funcție de cerere. Piața cărbunelui nu este reglementată, iar importatorii decid de unde și în ce cantități cumpără marfa.

„Piața de cărbune din R. Moldova nu este reglementată, ea răspunde cererii. Importatorii aduc cărbune în funcție de solicitări. O parte din cărbune este importată fie pe cale feroviară, fie cu barja, prin porturile de la Dunăre și Marea Neagră. Știm că, în ultimele luni, traficul pe Marea Neagră a fost influențat de atacuri”, a explicat oficialul.

Junghietu a menționat Polonia, Turcia și Serbia printre piețele către care s-ar putea orienta companiile moldovenești pentru noi achiziții. Importurile din state mai îndepărtate, precum Australia sau Canada, reprezintă, de asemenea, o opțiune, însă presupun costuri mai mari de transport.

Necesitatea identificării unor surse alternative apare pe fondul unei reduceri accentuate a importurilor în ultimele luni. Potrivit datelor Serviciului Vamal, prezentate de ministru, în iulie au fost aduse în țară aproximativ 4.700 de tone de cărbune, în august circa 1.500 de tone, iar în septembrie doar aproximativ 120-130 de tone. Astfel, volumul lunar s-a redus de peste 36 de ori în două luni.

„Am observat unele îngrijorări că, în ultimele trei luni, importurile de cărbune au scăzut dramatic. Da, este adevărat. În luna iulie au fost importate aproximativ 4.700 de tone, în august - aproximativ 1.500 de tone, iar în septembrie - aproximativ 120-130 de tone de cărbune”, a afirmat ministrul Energiei.

Printre posibilele cauze ale dificultăților de aprovizionare, oficialul a invocat războiul din Ucraina și atacurile care afectează transportul naval în Marea Neagră.

„Știm foarte bine că în ultimele luni traficul naval pe Marea Neagră a fost influențat de atacuri, de starea de război și astfel, probabil, acesta este unul dintre factori”, a declarat Junghietu.

O altă posibilă explicație, potrivit ministrului, este seceta hidrologică din Europa. Reducerea producției de energie din surse hidro ar fi determinat unele state să utilizeze mai intens centralele pe cărbune, ceea ce ar putea influența cantitățile disponibile pentru export.

În perioada 1 ianuarie - 18 octombrie 2026, Republica Moldova a importat în total aproximativ 77.000 de tone de cărbune, cu circa 19% mai puțin decât în aceeași perioadă a anului trecut. Cele mai mari volume au venit din România, Turcia și Ucraina. Au fost înregistrate și livrări din Kazahstan, Elveția și Federația Rusă, însă ministrul nu a prezentat cantitățile aferente fiecărei țări.

Cea mai mare parte a importurilor a fost reprezentată de antracit, un tip de cărbune cu putere calorifică ridicată, în volum de aproximativ 63.000 de tone. Alte circa 9.400 de tone au fost de huilă bituminoasă, iar restul au constituit alte tipuri de cărbune.

Declarațiile vin după ce mai mulți comercianți au semnalat lipsa mărfii înaintea sezonului rece. La un depozit din apropierea Chișinăului, reprezentanții companiei au relatat că ultima aprovizionare avusese loc în iunie, iar solicitările cumpărătorilor continuau să vină, deși stocurile erau epuizate.

Autoritățile dau asigurări că R. Moldova intră pregătită în sezonul rece 2025-2026
Autoritățile anunță că R. Moldova intră în sezonul rece cu suficiente rezerve de gaze naturale, păcură și cărbune. Ministrul Energiei, Dorin Junghietu, a declarat astăzi că Energocom a efectuat toate achizițiile necesare de gaze pentru sezonul de încălzire 2025–2026 și a finalizat completarea stocurilor de siguranță, depozitate în România