miercuri, 05 august, 2026
  • USD
  • EUR
Universitatea Tehnică a Moldovei va coopera cu Academia Maritimă din Herson. A fost semnat acordul de parteneriat

Universitatea Tehnică a Moldovei va coopera cu Academia Maritimă din Herson. A fost semnat acordul de parteneriat

Universitatea Tehnică a Moldovei și Academia Maritimă de Stat din Herson, Ucraina, vor colabora în baza unui nou acord de parteneriat. Documentul a fost semnat de rectorii celor două instituții, Viktor Gusev și Viorel Bostan. Acordul prevede dezvoltarea colaborării în domeniul educației, schimburi de experiență și realizarea unor proiecte comune între cele două universități.

Reprezentanții instituțiilor spun că această colaborare va contribui la dezvoltarea învățământului superior și la apropierea Republicii Moldova și Ucrainei de spațiul european al educației.

„Parteneriatul și cooperarea dintre Academia Maritimă de Stat din Herson, cea mai veche instituție de învățământ „maritim” din Ucraina, și liderul printre instituțiile de învățământ superior din Republica Moldova, noul lor partener din orașul Chișinău, creează o altă platformă comună de parteneriat (în domeniul învățământului superior) care va contribui la implementarea programelor Ucrainei și Moldovei pe drumul lor comun către UE”, se arată pe pagina oficială a Forumului Economic Marea Baltică-Marea Neagră.    

De altfel, inițierea parteneriatului dintre aceste instituții de învățământ superior, desfășurarea negocierilor și semnarea acordului au avut loc cu sprijinul de comunicare al Forumului Economic Baltic-Marea Neagră și cu asistența personală a Ambasadorului Extraordinar și Plenipotențiar al Republicii Moldova în Ucraina, Victor Chirilă. Precizarea a fost făcută de diplomatul moldovean pe pagina sa de Facebook.

La sfârșitul lunii iulie curent, ministrul Infrastructurii și Dezvoltării Regionale, Vladimir Bolea a declarat că Republica Moldova ar putea avea, în viitor, școli specializate pentru pregătirea marinarilor, odată cu transpunerea completă a legislației europene în domeniul naval. Oficialul, citat de IPN, a spus că există un interes tot mai mare pentru astfel de programe, inclusiv din partea cetățenilor ucraineni afectați de război.

Potrivit ministrului, noile reglementări vor permite instituțiilor de învățământ autorizate din Republica Moldova să pregătească marinari și să emită documentele necesare exercitării profesiei, inclusiv livretele de marinar.

„După transpunerea integrală a legislației europene, vom putea deschide școli de marinari, iar absolvenții vor putea obține livrete de marinar în baza studiilor efectuate în Republica Moldova”, a declarat Vladimir Bolea.

Vicepremierul a precizat că, în prezent, nicio navă nu navighează sub pavilionul Republicii Moldova. Totuși, autoritățile lucrează la elaborarea cadrului normativ necesar pentru dezvoltarea sectorului naval și alinierea acestuia la standardele Uniunii Europene.

Potrivit oficialului, dezvoltarea acestui domeniu ar putea aduce beneficii economice atât din înregistrarea navelor sub pavilionul Republicii Moldova, cât și din activitatea instituțiilor care vor pregăti viitorii marinari.