
Unde este Țuțu? Recean: „Există informații precum că INTENȚIONEAZĂ să meargă în regiunea transnistreană”
Autoritățile de la Chișinău ar deține informații operative precum că fostul deputat Constantin Țuțu ar intenționa să ajungă în regiunea transnistreană. Premierul Dorin Recean a anunțat despre acest lucru înainte de ședința Guvernului din 17 septembrie, la o zi după ce procurora Elena Cazacov a declarat că Țuțu s-ar afla deja în stânga Nistrului.
„Există informații operative precum că intenționează să meargă în regiunea transnistreană, pentru ca ulterior să întreprindă anumite acțiuni. (...) La această etapă, din ceea ce cunosc eu, este vorba despre o informație operativă cu privire la intenția de a se afla în regiune. (...) Ca să ajungi în regiunea transnistreană nu este neapărat nevoie să traversezi frontiera R. Moldova, controlată de către autoritățile constituționale”, a declarat premierul pentru jurnaliști.
Potrivit lui Dorin Recean, instituțiile statului cercetează cazul pentru a identifica care este intenția reală a lui Constantin Tutu, dar și a celor „care l-au pus în mișcare”.
Urmăriți-ne și pe canalul nostru de TELEGRAM
Constantin Țuțu a fost reținut pe aeroportul din Atena în dimineața zilei de 22 iulie, împreună cu fostul lider al Partidului Democrat din Moldova (PDM), Vladimir Plahotniuc. Vladimir Plahotniuc era căutat pentru implicarea într-un grup infracțional organizat, spălare de bani și fraudă de proporții în dauna sistemului bancar, iar Constantin Țuțu era vizat pentru trafic internațional de droguri, contrabandă și apartenență la o organizație criminală.
Potrivit listei publicate de Poliție, cei doi ar fi deținut în total 26 de acte, pretins a fi eliberate de diferite state. Ambii au fost plasați în arest preventiv în Korydallos - cel mai mare penitenciar din Grecia.
Pe 3 septembrie, ministra Afacerilor Interne, Daniella Misail-Nichitin, a confirmat că fostul deputat democrat a fost eliberat de autoritățile din Grecia și că acesta urma să revină în R. Moldova pe 4 septembrie, lucru care însă nu s-a întâmplat. Țuțu a fost așteptat la Aeroportul Internațional „Eugen Doga” - Chișinău și pe 7 septembrie, dar în zadar.

Pe 15 septembrie, șeful Inspectoratului General al Poliției (IGP), Viorel Cernăuțeanu, a anunțat că ex-parlamentarul are interdicția de a părăsi teritoriul Greciei.
A doua zi, procurora care instrumentează dosarul lui Țuțu, aflat pe rol în instanța din R. Moldova, a declarat că fostul deputat s-ar afla în regiunea transnistreană. Informația a fost prezentată de Inspectoratul Național de Investigații, într-o notă adresată Procuraturii Anticorupție.
Procurorii a cerut reluarea cercetării judecătorești și au solicitat arest preventiv și anunțarea în căutare a ex-parlamentarului. Magistrații de la Judecătoria Buiucani au acceptat demersul privind examinarea dosarului, ședința fiind programată pentru ziua de luni, 22 septembrie.
Avocații lui Constantin Țuțu, Ion Negura, a calificat informația drept una „aberantă” și a spus că Țuțu se află încă în Grecia, întrucât are interdicția de a părăsi țara.
Contactat de Teleradio-Moldova, Viorel Cernăuțeanu a declarat că nu poate oferi mai multe detalii decât cele anunțate de procurori.
