miercuri, 08 iulie, 2026
  • USD
  • EUR
Undă verde pentru marile investiții energetice: R. Moldova accelerează proiectele strategice cu UE și reduce birocrația
Sursa foto: Getty Images

Undă verde pentru marile investiții energetice: R. Moldova accelerează proiectele strategice cu UE și reduce birocrația

Republica Moldova va institui un mecanism special de coordonare și autorizare pentru proiectele de infrastructură energetică de interes strategic, oferind prioritate investițiilor realizate în parteneriat cu statele membre ale Uniunii Europene. Proiectul de lege a fost examinat de Comisia parlamentară pentru economie, buget și finanțe și urmează să fie propus spre adoptare în prima lectură în Parlament.

Inițiativa, elaborată de Ministerul Energiei, urmărește armonizarea legislației naționale cu normele europene privind infrastructurile energetice transeuropene și consolidează procesul de integrare a Republicii Moldova în piața energetică europeană.

Elementul de noutate îl reprezintă instituirea unui regim juridic special pentru proiectele energetice de interes comun și reciproc. Acesta va include un punct unic de contact, termene clare pentru emiterea autorizațiilor și un mecanism de coordonare între instituțiile implicate, astfel încât investițiile strategice să nu mai fie întârziate de proceduri birocratice.

Autoritățile susțin că noile prevederi vor crea condiții mai eficiente pentru dezvoltarea infrastructurii energetice transfrontaliere moderne, inclusiv a liniilor electrice de interconectare, rețelelor inteligente și altor proiecte esențiale pentru creșterea independenței și rezilienței sistemului energetic al Republicii Moldova.

În prezent, autorizarea unui proiect energetic de interes comun durează, în medie, aproximativ trei ani și presupune implicarea mai multor instituții. Prin noul mecanism, Guvernul își propune să reducă durata acestor proceduri, să elimine blocajele administrative și să ofere investitorilor un cadru mai predictibil.

Dacă proiectul de lege va fi adoptat de Parlament, noile prevederi vor intra în vigoare odată cu publicarea lor în Monitorul Oficial.