joi, 10 septembrie, 2026
  • USD
  • EUR
Un cetățean indian va fi extrădat din R. Moldova. Este prima procedură de acest fel dintre cele două state
Sursa foto: Pexels

Un cetățean indian va fi extrădat din R. Moldova. Este prima procedură de acest fel dintre cele două state

R. Moldova și India vor realiza prima procedură de extrădare dintre cele două state. Instanța a dispus predarea unui cetățean indian către autoritățile de la New Delhi, anunță Procuratura Generală (PG). Potrivit autorităților indiene, acesta este vizat în trei cauze penale aflate pe rol și este acuzat de infracțiuni deosebit de grave, inclusiv omor, tentativă de omor, utilizarea ilegală a armelor de foc și trafic de droguri.

Persoana a fost reținută la 24 februarie 2026, la un punct de trecere a frontierei de stat, în baza unei notificări Interpol emise la solicitarea autorităților competente ale Indiei.

„În cadrul procedurii de extrădare, Procuratura Generală a întreprins toate măsurile procesuale necesare pentru asigurarea prezenței persoanei și prevenirea eschivării acesteia, inclusiv prin susținerea demersurilor privind aplicarea și menținerea măsurii arestului preventiv până la soluționarea definitivă a procedurii.
Pe parcursul examinării cererii de extrădare, Procuratura Generală a menținut un dialog constant cu autoritățile competente ale Republicii India, asigurând astfel schimbul operativ de informații și documente relevante, clarificarea aspectelor juridice și procedurale, precum și coordonarea acțiunilor necesare pentru soluționarea cererii”, precizează PG.

Potrivit informațiilor comunicate de partea indiană, cauzele penale în care este vizată persoana se află în faza de judecată. Aceasta urmează să răspundă în fața instanțelor competente din India pentru faptele care îi sunt imputate.

Deși PG nu indică numele persoanei care urmează a fi extrădată, ar fi vorba despre Amritpal Singh, alias Amrit Dalam. La începutul lunii martie curent, presa indiană a relatat despre reținerea acestuia la punctul de trecere a frontierei moldo-ucrainene Palanca-Maiaki-Udobnoe. Potrivit Hindustan Times, Singh era căutat în India în mai multe dosare penale, inclusiv în cauze de omor.

La acel moment, șeful Direcției cooperare polițienească internațională din cadrul Ministerului Afacerilor Interne al R. Moldova, Vadim Tiron, declara că circumstanțele reținerii și posibilitatea extrădării în India erau în curs de examinare.

Unul dintre cei mai căutați infractori din India ar fi fost reținut la Palanca-Maiaki-Udobnoe
Cel mai căutat infractor din statul indian Punjab, Amritpal Singh, alias Amrit Dalam, ar fi fost reținut zilele trecute la punctul de trecere a frontierei moldo-ucrainene Palanca-Maiaki-Udobnoe, în timp ce încerca să ajungă în Ucraina. Informația a fost raportată de Hindustan Times, după ce șeful Poliției din Punjab a anunțat

Conform informațiilor comunicate de PG, în primul semestru al anului 2026, în R. Moldova au fost reținute 34 de persoane anunțate în urmărire internațională de autoritățile altor state. În 2025 au fost reținute 42 de persoane, în 2024 - 40, în 2023 - 34, iar în 2022 - 52.