UE, prima reacție după demisia lui Alexandru Munteanu: „Parteneriatul cu R. Moldova rămâne puternic”
Uniunea Europeană a venit cu o primă reacție după demisia premierului Alexandru Munteanu. Ambasadoarea UE la Chișinău, Iwona Piorko, a declarat pentru TV8 că Bruxelles-ul respectă procedurile constituționale din Republica Moldova și va continua să sprijine reformele și parcursul european al țării.
„Am luat act de decizia premierului Alexandru Munteanu de a-și da demisia. Vreau să îi mulțumesc pentru angajamentul și cooperarea strânsă cu UE. Respectăm procedurile constituționale și democratice ale Republicii Moldova și formarea unui nou guvern”, a declarat Iwona Piorko.
Oficiala europeană a dat asigurări că schimbarea de la conducerea Guvernului nu va afecta relația dintre Republica Moldova și Uniunea Europeană.
„Parteneriatul UE cu R. Moldova rămâne puternic și vom continua să susținem reformele de care țara are nevoie, precum și integrarea europeană, în conformitate cu dorința poporului”, a precizat ambasadoarea.
Amintim că Alexandru Munteanu și-a anunțat demisia în dimineața zilei de 3 iulie. Într-un mesaj public, acesta a spus că nu își mai poate exercita mandatul fără să își încalce principiile și convingerile.
Demisia prim-ministrului atrage de drept demisia întregului Guvern. Cabinetul demisionar va continua să gestioneze activitatea curentă a statului până la învestirea unui nou Executiv.
- ULTIMA ORĂ! Alexandru Munteanu anunță că își încheie mandatul de prim-ministru: „Aleg să plec...”
- Maia Sandu, după demisia premierului Alexandru Munteanu: „A avut mână liberă să conducă Guvernul. El a ales să plece”
- Grosu comentează căderea Guvernului: PAS se pregătește de consultări și continuarea reformelor
- „Pas firesc” vs. ”Moment ieșit din comun”. Liderii partidelor din opoziția parlamentară, despre demisia premierului Munteanu
- Perciun, despre discuțiile în contradictoriu cu Munteanu: „Atunci când există o opinie, ea trebuie spusă”
- Ion Chicu îl contrazice pe Dan Perciun în scandalul politicii fiscale. „PAS știa despre document înainte să fie publicat”