luni, 07 septembrie, 2026
  • USD
  • EUR
Trei clasări pe podium pentru R. Moldova la Campionatul Sud-Est European de orientare sportivă
Sursa foto: Ministerul Educației și Cercetării

Trei clasări pe podium pentru R. Moldova la Campionatul Sud-Est European de orientare sportivă

Sportivii din Republica Moldova au obținut trei locuri pe podium la Campionatul Sud-Est European de orientare sportivă, desfășurat în stațiunea montană Zlatibor, Serbia.

În proba de ștafetă, echipa feminină de tineret, formată din Anna Donici, Daria Guțul și Anna Crotova, a încheiat competiția pe locul II. Tot pe poziția a doua s-a clasat și echipa masculină de seniori, în componența Ivan Ișciuc, Ivan Fomiciov și Anatoli Fomiciov.

O altă medalie de argint a fost obținută de Ivan Fomiciov, care s-a clasat pe locul II în proba pe distanță medie, la categoria seniori masculin. Alți doi reprezentanți ai Republicii Moldova au ajuns aproape de podium. Alexand Golicov, la juniori masculin, și Olesea Cecan, la seniori feminin, au încheiat proba pe distanță medie pe locul VI.

Competiția s-a desfășurat într-o zonă montană, la o altitudine de aproximativ 1.200 de metri, și a reunit 170 de sportivi din Bulgaria, România, Turcia, Republica Moldova, Croația, Serbia, Bosnia și Herțegovina și Macedonia de Nord.

Participarea lotului național la Campionatul Sud-Est European de Orientare Sportivă a fost susținută financiar de Ministerul Educației și Cercetării.