Trafic restricționat pe mai multe străzi din Chișinău. Trei rute de troleibuz își schimbă temporar traseul
Șoferii și pasagerii transportului public trebuie să țină cont de mai multe restricții de circulație anunțate în Chișinău. Traficul va fi suspendat parțial în centrul capitalei și în sectorul Râșcani. De asemenea, un tronson al străzii Veronica Micle este închis pentru lucrări de amenajare.
Astfel, în perioada 3 iulie, ora 22:00 – 6 iulie, ora 05:00, circulația va fi restricționată parțial la intersecția străzilor Mitropolit Gavriil Bănulescu-Bodoni și București. Măsura este necesară pentru repararea unei guri de acces din apropierea imobilului de pe strada Mitropolit Gavriil Bănulescu-Bodoni 29, la solicitarea companiei „Termoelectrica”. Pe durata lucrărilor, troleibuzele de pe rutele 3, 4 și 29 vor circula pe trasee modificate.
Troleibuzul nr. 3 va circula pe traseul obișnuit la tur. La retur, de pe strada A. Pușkin, va fi redirecționat pe bulevardul Ștefan cel Mare și Sfânt, Piața Dimitrie Cantemir și strada Ion Creangă, după care va reveni pe traseul stabilit.
Ruta nr. 4 va circula, la tur, de pe bulevardul Ștefan cel Mare și Sfânt spre Piața Dimitrie Cantemir și strada Ion Creangă, cu întoarcere la rondul din Piața Unirii Principatelor. La retur, troleibuzele vor porni de la rond pe strada Ion Creangă și își vor continua traseul obișnuit.
Troleibuzele de pe ruta nr. 29 vor circula normal la tur. La retur, de pe strada Mitropolit Gavriil Bănulescu-Bodoni, acestea vor fi redirecționate pe bulevardul Ștefan cel Mare și Sfânt și strada Mihai Viteazul.
O altă restricție este programată pe strada Miron Costin, pe partea cu numere impare, între bulevardul Moscova și strada Nicolae Dimo. Traficul va fi suspendat parțial din 10 iulie, ora 20:00, până pe 12 iulie, la aceeași oră. Închiderea temporară este legată de organizarea unui târg al producătorilor autohtoni în sectorul Râșcani.
Totodată, circulația este suspendată pe strada Veronica Micle din centrul capitalei, pe tronsonul dintre străzile A. Pușkin și V. Pârcălab, unde au început lucrările de amenajare a trotuarelor și spațiilor verzi.
Intervențiile vor fi realizate pe etape, pentru a reduce restricțiile de trafic și disconfortul creat locuitorilor. Proiectul prevede renovarea trotuarelor, extinderea zonelor verzi, instalarea mobilierului urban și amenajarea unui spațiu mai sigur pentru pietoni.
Primăria îi îndeamnă pe șoferi să respecte semnalizarea temporară, indicațiile agenților de circulație și să manifeste răbdare în zonele unde se desfășoară lucrări.