Tiraspolul anunță că va solicita ajutorul Interpolului în legătură cu „atacul terorist” de duminică
Așa-numitul minister al securității din stânga Nistrului a anunțat că Tiraspolul se va adresa la Interpol cu solicitarea de a „ajuta la cercetarea atacului terorist”, de duminică, 17 martie, când ar fi fost atacată o unitate militară din stânga Nistrului. Reacția vine la scurt timp după ce ministrul Afacerilor Interne de la Chișinău, Adrian Efros, a declarat într-un interviu pentru Ziarul de Gardă că pretinsul atac este un fals, menit să provoace panică și frică în societate.
Pretinsele autorități din regiunea transnistreană au precizat că au studiat declarația lui Adrian Efros, care „a acuzat” Tiraspolul de dezinformare și tentativă de a induce instabilitate în rândurile cetățenilor.
„Reieșind din spusele șefului MAI „la Tiraspol nu a fost niciun incident cu implicarea unui elicopter și totul a fost doar un montaj”. Fără a consulta informațiile preliminare ale acțiunilor de investigație, la această concluzie falsă ar putea ajunge doar un funcționar complet incompetent sau afiliat”, se arată în nota emisă de așa-numitul minister.
Urmăriți-ne și pe canalul nostru de TELEGRAM
Invocând existența unor „amenințări” în adresa Republicii Moldovenești Nistrene și „veridicitatea actului terorist săvârșit”, stânga Nistrului a anunțat că „își rezervă dreptul” de a contacta organizația internațională de cooperare a forțelor de poliție Interpol.
„Reprezentanților acestei organizații internaționale le vor fi prezentate toate dovezile pe care le deținem în legătură cu actul terorist care a avut loc pe 17 martie curent”, au menționat pretinsele autorități.
Amintim că, duminică, 17 martie, în a treia și ultima zi a alegerilor prezidențiale din Rusia, Tiraspolul a anunțat că o unitate militară din stânga Nistrului a fost atacată de drone kamikaze. Ulterior, pe canalele de Telegram s-a viralizat un videoclip care ar surprinde momentul în care o presupusă dronă ar fi lovit un elicopter Mi-8.
Mai multe voci de la Chișinău, printre care ministrul Afacerilor Interne Adrian Efros, expertul WatchDog Andrei Curăraru și fostul ministru pentru Reintegrare, Alexandru Flenchea, au spus că imaginile video ar fi trucate. Aceeași poziție a fost prezentată de Biroul politici de reintegrare.