FOTO/ VIDEO Tiraspolul anunță că o unitate militară din stânga Nistrului ar fi fost atacată de drone kamikaze

FOTO/ VIDEO Tiraspolul anunță că o unitate militară din stânga Nistrului ar fi fost atacată de drone kamikaze
Sursa foto: Новости Приднестровья / Telegram

Așa-numitele autorități din regiunea transnistreană anunță că o unitate militară din stânga Nistrului ar fi fost atacată duminică, 17 martie, de drone kamikaze.

„Astăzi, pe teritoriul uneia dintre unitățile militare din Tiraspol a avut loc un incendiu în urma unei explozii. Preliminar, s-a stabilit că explozia a avut loc în urma unui atac al unei drone kamikaze. Nu au fost raportate victime. Toate serviciile lucrează la fața locului. Pe caz a fost deschis un dosar penal”, notează Новости Приднестровья, care a precizat că drona ar fi venit din direcția unui pod aflat la frontiera cu Ucraina.

Presa locală a publicat fotografii și secvențe video de la locul unde ar fi avut loc presupusul atac. În imaginile a căror veridicitate nu poate fi verificată apar detalii care seamănă cu fragmentele unui elicopter. Sursele neoficiale susțin că ar fi vorba de un Mi-8.

0:00
/
Sursa video: Новости Приднестровья / Telegram

Pe canalele de Telegram au apărut deja și mai multe secvențe care ar surprinde momentul presupusului „atac”. Zona de Securitate precizează că obiectul militar ar aparține pretinsului minister la apărării din stânga Nistrului și nu este vorba de unitatea militară a Grupului Operativ de trupe ruse din regiunea transnistreană GOTR.

0:00
/
Sursa video: Dumitru Ciorici / Telegram

Potrivit informațiilor Zonei de Securitate, Tiraspolul ar avea în dotare mai multe elicoptere, însă acestea nu au fost ridicate de la sol de mai bine de zece ani.

Amintim că astăzi este a treia și ultima zi a alegerilor prezidențiale din Rusia, care se desfășoară în perioada 15-17 martie curent. Deși R. Moldova a permis deschiderea unei secții de votare, în incinta ambasadei de la Chișinău, Rusia a deschis alte șase secții în regiunea transnistreană.