joi, 15 octombrie, 2026
  • USD
  • EUR

#Social: Miercuri, 2 septembrie

Colectarea separată a deșeurilor, extinsă până în 2028. Banii obținuți din reciclare ar putea reduce facturile populației

Colectarea separată a deșeurilor, extinsă până în 2028. Banii obținuți din reciclare ar putea reduce facturile populației

Colectarea separată a deșeurilor va fi extinsă treptat în localitățile din Republica Moldova, iar veniturile obținute din valorificarea materialelor reciclabile vor trebui luate în calcul la stabilirea facturilor sau taxelor de salubrizare achitate de populație. Noile reguli sunt prevăzute în Regulamentul-cadru al serviciului public de salubrizare, aprobat de Guvern. Documentul stabilește reguli comune pentru colectarea și transportarea deșeurilor, curățarea străzilor, deszăpezire, precum și pe
# Social # Mediu
Muniții descoperite la reparația unui drum și într-o gospodărie din Durlești. Geniștii au intervenit

Muniții descoperite la reparația unui drum și într-o gospodărie din Durlești. Geniștii au intervenit

Geniștii Armatei Naționale au distrus, pe 1 septembrie, opt obiecte explozive descoperite la Durlești, Bălți și în raioanele Căușeni și Fălești. Unele au fost găsite în timpul reparației unui drum și al lucrărilor de pavare într-o gospodărie, anunță Ministerul Apărării. Astfel, în afara localităților Cîrnățeni și Plop-Știubei, raionul Căușeni, în timpul reparației drumului au fost descoperite două bombe de aruncător, de calibrul 82 mm. La Durlești, un proiectil de artilerie de calibrul 76 mm a
# Social
Mită pentru a scăpa de controale și amenzi: Detalii despre perchezițiile de la Inspectoratul pentru Protecția Consumatorilor

Mită pentru a scăpa de controale și amenzi: Detalii despre perchezițiile de la Inspectoratul pentru Protecția Consumatorilor

Doi angajați ai Inspectoratului de Stat pentru Supravegherea Produselor Nealimentare și Protecția Consumatorilor (ISSPNPC) și doi agenți economici vor fi cercetați în stare de libertate într-un dosar de corupere activă și pasivă, în circumstanțe agravante. Potrivit Centrului Național Anticorupție (CNA), funcționarii ar fi pretins și primit bani de la agenți economici pentru a nu efectua controale și pentru a nu aplica sancțiuni în cazul unor încălcări. Mai exact, angajații ISSPNPC ar fi primit
# Social
Sindicatele din educație cer majorări salariale de 20-30%. Proiectul prevede creșteri de 11-26%

Sindicatele din educație cer majorări salariale de 20-30%. Proiectul prevede creșteri de 11-26%

Federația Sindicală a Educației și Științei (FSEȘ) cere o majorare salarială de 20-30% pentru angajații din educație și cercetare, în timp ce varianta actuală a proiectului prevede creșteri de 11-26%. Sindicaliștii și reprezentanții Ministerului Educației și Cercetării (MEC) au abordat revendicarea pe 1 septembrie, în cadrul Comisiei pentru Consultări și Negocieri Colective la nivel de ramură FSEȘ-MEC. Totodată, la ședință s-a discutat despre plata unică pentru angajații din sistem. Discuțiile
# Educație # Social # Economie
Tragedia de la Măgdăcești: brățara electronică nu a fost găsită și se presupune că nu a funcționat, spune ministra de Interne

Tragedia de la Măgdăcești: brățara electronică nu a fost găsită și se presupune că nu a funcționat, spune ministra de Interne

Brățara electronică a bărbatului care și-ar fi împușcat soția la Măgdăcești ar fi putut să nu funcționeze. Ministra Afacerilor Interne, Daniella Misail-Nichitin, a declarat că anchetatorii verifică această ipoteză, dar și cum a reușit bărbatul să ajungă în locuința femeii, deși avea interdicția de a se apropia de ea. Ministra a subliniat că nu există încă o concluzie privind funcționarea dispozitivului. Expertizele și investigațiile trebuie să stabilească ce s-a întâmplat din momentul aplicării
# Social
Apa din zona „La Izvor” se poate colora în verde. Termoelectrica anunță că s-a produs o avarie

Apa din zona „La Izvor” se poate colora în verde. Termoelectrica anunță că s-a produs o avarie

Aproximativ 200 de metri cubi de agent termic s-au revărsat în canalizarea pluvială a lacului „La Izvor”, în urma unei avarii produse marți, 2 septembrie, în sectorul Buiucani al Capitalei. Termoelectrica precizează că apa poate avea o nuanță verde, însă susține că substanța folosită pentru colorarea acesteia nu prezintă pericol pentru oameni, vegetație sau fauna acvatică. Incidentul s-a produs după o cădere de tensiune care a dus la oprirea Stației de Pompare nr. 10. În aceste condiții, a apăr
# Social
Corupție la Inspectoratul pentru Protecția Consumatorilor? CNA și PA efectuează percheziții

Corupție la Inspectoratul pentru Protecția Consumatorilor? CNA și PA efectuează percheziții

ACTUALIZARE (11:40) Inspectoratul de Stat pentru Supravegherea Produselor Nealimentare și Protecția Consumatorilor (ISSPNPC) a confirmat că în cadrul instituției se desfășoară o acțiune a Centrului Național Anticorupție (CNA). ISSPNPC susține că este deschis să colaboreze cu autoritățile competente și să ofere tot suportul necesar pentru buna desfășurare a procedurilor. Totodată, instituția precizează că deocamdată nu poate oferi informații sau detalii suplimentare, pentru a nu prejudicia anch
# Social
Amalgamarea primăriilor: 63% au decis să se unească. Alexei Buzu anunță stimulente de 4,5 miliarde de lei

Amalgamarea primăriilor: 63% au decis să se unească. Alexei Buzu anunță stimulente de 4,5 miliarde de lei

Republica Moldova ar putea ajunge la 292 de primării după alegerile locale din 2027, în urma reorganizării administrației publice locale. Secretarul general al Guvernului, Alexei Buzu, a prezentat miercuri, 2 septembrie, bilanțul etapei de amalgamare voluntară, încheiate pe 31 august. În total, 561 de primării au adoptat decizii finale de unire, iar alte 254 trec la etapa de amalgamare normativă. Cele 561 de primării reprezintă aproximativ 63% din totalul primăriilor care pot participa la proce
# Social
Trei bărbați, trimiși în judecată pentru escrocherie. Ar fi vândut tractoare și mașini inexistente

Trei bărbați, trimiși în judecată pentru escrocherie. Ar fi vândut tractoare și mașini inexistente

Trei bărbați, cu vârste de 26, 37 și 49 de ani, au fost trimiși în judecată de procurorii PCCOCS, fiind acuzați că ar fi pus la cale o schemă de vânzare fictivă a tractoarelor și automobilelor la prețuri atractive. Prejudiciul provocat celor 32 de victime identificate până acum se ridică la aproape șase milioane de lei. Cei trei se află în continuare în arest preventiv. Potrivit anchetei, schema ar fi funcționat în perioada 2025-2026. Tractoarele și automobilele erau promovate pe platforma de a
# Social
Septembrie - cu temperaturi de vară: până la +31°C în sudul țării sunt așteptate astăzi

Septembrie - cu temperaturi de vară: până la +31°C în sudul țării sunt așteptate astăzi

Începutul lunii septembrie nu aduce deocamdată o răcire în Republica Moldova. Astăzi, 2 septembrie, temperaturile vor urca până la +31 de grade Celsius, iar ploile vor fi rare și sunt prognozate doar izolat în nordul țării. În cea mai mare parte a republicii, vremea se va menține stabilă, cu cer variabil și fără precipitații. Vântul va sufla slab până la moderat. Doar în raioanele de nord sunt posibile, pe parcursul zilei, ploi slabe și de scurtă durată. Cele mai ridicate temperaturi sunt aște
# Social # Meteo
Ce au găsit experții la Crocmaz după zgomotul de explozie. Poliția de Frontieră vine cu precizări

Ce au găsit experții la Crocmaz după zgomotul de explozie. Poliția de Frontieră vine cu precizări

(ACTUALIZARE) Nu există niciun pericol pentru cetățeni în urma incidentului înregistrat în apropierea frontierei cu Ucraina, anunță Poliția de Frontieră. Specialiștii Secției tehnico-explozive a IGP au efectuat cercetări la fața locului, în extravilanul satului Crocmaz. La aproximativ șase kilometri de linia frontierei de stat, oamenii legii au identificat o porțiune de teren arsă, precum și mai multe fragmente de metal și plastic. Fragmentele au fost ridicate pentru examinare. Cercetările con
# Social

Marți, 1 septembrie

Avocatul Poporului s-a sesizat din oficiu. Verifică dacă sistemul a protejat-o pe femeia ucisă la Măgdăcești

Avocatul Poporului s-a sesizat din oficiu. Verifică dacă sistemul a protejat-o pe femeia ucisă la Măgdăcești

Avocatul Poporului, Ceslav Panico, s-a sesizat din oficiu în cazul femeii din Măgdăcești, raionul Criuleni, care ar fi fost ucisă de soțul său. Ombudsmanul va verifica dacă autoritățile au aplicat și supravegheat corespunzător măsurile de protecție emise în cazul victimei. Verificările vor fi făcute inclusiv din perspectiva obligației statului de a proteja dreptul la viață, garantat de articolul 2 al Convenției Europene a Drepturilor Omului. Cazul va fi analizat și prin prisma Convenției de la
# Social
Săptămână aglomerată pentru ambulanțe: 16.830 de solicitări și peste 100 de victime în accidente

Săptămână aglomerată pentru ambulanțe: 16.830 de solicitări și peste 100 de victime în accidente

O săptămână cu zeci de accidente pe șoselele din Republica Moldova: echipele de asistență medicală urgentă au intervenit la 88 de accidente rutiere, în urma cărora 105 persoane au avut de suferit. 84 dintre victime au fost transportate la spital, iar aproape o treime dintre acestea sunt copii. Potrivit Centrului Național de Asistență Medicală Urgentă Prespitalicească (CNAMUP), în perioada 24-31 august, dintre persoanele implicate în accidente, 84 au avut nevoie de transportare la instituții med
# Social # Sănătate
Screening pulmonar gratuit în raionul Nisporeni: un complex radiodiagnostic mobil ajunge în instituțiile medicale

Screening pulmonar gratuit în raionul Nisporeni: un complex radiodiagnostic mobil ajunge în instituțiile medicale

Locuitorii din raionul Nisporeni care fac parte din grupurile de risc vor putea beneficia, în această săptămână, de examinări gratuite ale cutiei toracice. Investigațiile sunt efectuate cu ajutorul unui complex radiodiagnostic mobil, care se va deplasa în mai multe instituții medicale din raion. Potrivit Companiei Naționale de Asigurări în Medicină (CNAM), acțiunea face parte din programul consultațiilor și investigațiilor profilactice oferite populației de echipele mobile de medici specialiști
# Social # Sănătate